COȘMAR (capitolul 11 din cartea Puterea Albilor)

COȘMAR

E nădușeală. Atmosfera nopții e apăsătoare și opresivă. Toate ferestrele sunt deschise. Se poate auzi o sirenă la câteva blocuri distanță, copiii strigând pe stradă și chiar și vocile bete din barul O’Malleys, în cearta lor obișnuită. Însă nicio adiere de vânt nu intră pe ferestre. Te lași pe spate în scaunul tău cu scârțâit de răchită, cu tricoul ud de transpirație. Până și ventilatorul ce oscilează înainte și înapoi nu face decât să accentueze căldura brutală și umiditatea aerului, atunci când vântul acestuia ajunge la tine pentru o clipă.

Pornești TV-ul și iei o dușcă de bere din doza rece.

Nu pare să fie decât o altă noapte toridă de august – nu e decât puțin diferită într-un anume fel. Poți simți asta.

E prezentă o atmosferă de tensiune, expectativă, prevestitoare.

Știrile au fost proaste. Însă acestea au fost așa încă din iunie de când au început revoltele. Te-ai obișnuit cu protestele în fiecare vară, începând din 1963. Acum, în 1971, se așteaptă ca verile să fie aproape perioade de război deschis între negrii și albi. Nici iernile nu mai reprezintă armistiții reale, așa cum obișnuiau să fie în anii ’60.

Până și în lunile de iarnă există răbufneli ale războiului dintre negrii și albi. Însă autoritățile hărțuite au reușit cumva să restaureze o oarecare ordine. Ținându-i pe albi în afara zonelor cu negrii, acestea au continuat să funcționeze și să mențină anumite amăgiri de viață civilizată.

Însă anul acesta revoltele au fost aproape constante. TV-ul din fața ta tocmai ce a arătat imagini dramatice din alte orașe: lumina proiectoarelor străpungând orașul întunecat, iluminând fețele negrilor distorsionate de ură care se iau la bătaie cu poliția și cu trupele gărzii naționale, focurile de armă și clădirile aprinse în care cocktailurile Molotov au incendiat blocuri întregi.

Cu toate acestea în orașul tău a fost liniște timp de aproape două săptămâni. Polițiștii și soldații au aplanat ultima revoltă a negrilor înainte ca aceasta să se extindă în afara zonei negrilor cu mai mult de câteva blocuri.

Prezentatorul de știri relatează că a fost interceptată o altă barcă plină de sabotori negrii proaspăt antrenați în Cuba pentru lupte de guerila și după un schimb de focuri în Caraibe, aceasta a fost împiedicată să debarce în Florida.

Te-ai săturat de toate acestea! Te-ai săturat până dincolo de aceste necazuri eterne cu aceste gloate de negrii și de agitatori comuniști, care aduc infernul cu ei, violând, ucigând, răvășind și incendiind, jefuind și amenințând orașe întregi.

Stingi televizorul.

Îți fixezi privirea pe tavan în întunericul ce se accentuează și te întrebi unde se vor sfârși toate acestea și în ce fel. Aerul fierbinte și apăsător de august e încărcat cu sunetele claxoanelor mașinilor, cu strigătelor copiilor, cu urletele vecinilor, în timp ce undeva în apropiere cineva exersa la pian. Mai iei câteva guri de bere, care devine din ce în ce mai caldă cu cât te apropii de fundul dozei. Vrei să ți-i scoți din minte pe negrii naibii. Aprinzi lumina pentru a citi broșura Western pe care ai cumpărat-o pe drum spre casă.

Apoi o auzi.

La început crezi că e vreun fel de gloată care face gălăgie la meciul de fotbal. Se aude un număr nespus de mare de oameni care țipă în depărtare. Însă oarecum e diferit de gălăgia creată de o mulțime care privește vreun sport. Această gloată clocotitoare produce un sunet vicios și mortal. Te ridici de pe scaunul scârțâitor și te duci la fereastră. În partea de est, peste siluetele negrelor ale clădirilor de cărămidă, observi incandescența obișnuită. Foc!

Așa deci, a început din nou!

De ce nu-i omoară pe toți acești negrii, odată pentru totdeauna, și să se pună capăt acestei situații nebune! La naiba! De data asta nu vei te vei uita. Închizi fereastra, te întorci înapoi și reaprinzi televizorul. Poate că dacă te vei uita al un film sau la un spectacol de comedie, îți vei putea scoate din minte eterna problemă negroidă.

Cu geamul închis, pentru un moment se pare că ai evadat din infernul negroid blestemat.

Cu televizorul pornit, nu poți auzi nici gloata și nici ocazionalele schimburi de focuri.

Îți iei o altă bere rece și încerci să te relaxezi în fața luminii televizorului. Chiar când ai început să devii interesat într-un film vestic, televizorul se stinge. Te ridici și începi să miști cablurile. Uneori repornește în felul acesta. Apoi observi că și ventilatorul e oprit. Sigur a căzut siguranța. Așa că mergi în bucătărie și verifici panoul electric cu o lanternă.

Nu a căzut nicio siguranță.

Atunci începi să observi că toate luminile sunt stinse, chiar și cele de pe stradă care de regulă strălucesc prin fereastra de la bucătărie. E de-a dreptul beznă! Nu ești obișnuit cu un întuneric atât de complet, cu o asemenea absență a oricărui fel de strălucire sau reflecție de lumină. Îți dă o senzație stranie.

Îți scoți capul pe fereastra de la bucătărie. Afară e prezent ceva nou, ceva diabolic. Nu știi ce e, însă îți apucă inima cu degete de gheață.

E liniște în cartierul tău. Copiii nu mai fac gălăgie, nimeni nu mai practică la pian și la O’Malley’s nu mai e zarvă – nimic – doar liniște. O liniște moartă, goală și apăsătoare. Liniștea conferă impact sunetelor îndepărtate ale gloatei aflate jos în parcul central. În bezna silențioasă prin care nu poți întrezări nimic, gălăgia produsă de gloata negroidă în depărtare e amplificată și accentuată până rămâi cu impresia că aceștia se îndreaptă spre tine.

În întunericul din afara ferestrei tale îl auzi pe Jack Morgan, care bea bere pe treptele din fața casei, strigând la nevasta sa aflată la etaj, „Nu-ți fă griji, dragă, e doar o pană de curent. O să o repare în scurtă vreme. Ține-ți tricoul pe tine.”

Un copil începe să plângă – apoi un altul. Afară e prezent un zumzet agitat dar discret, produs de vecinii care încearcă să se adapteze la întunericul beznă.

Toată lumea ascultă gălăgia produsă de gloata de negrii în oraș, însă se reasigură unul pe celălalt că autoritățile îi vor pune la pământ pe rebeli, așa cum au făcut întotdeauna.

Apoi o auzi pe doamna Johnson cerând puțină apă unui vecin. „Ceva e în neregulă la mine,” strigă doamna Johnson, „nu vine nici un pic de apă și nu pot pregăti sticla bebelușului.”

Apoi îi auzi pe majoritatea vecinilor strigând toți deodată, că nici la ei nu vine apă. Realizezi că ceva trebuie să fie complet în neregulă și pui mâna pe telefon pentru a suna la poliție. Cel puțin poți reclama că apa e oprită în cartier.

Telefonul e fără ton!

Aducându-ți aminte de radioul tău cu tranzistori, îi dai drumul.
„… cerem populației să rămână calmă, până când Garda Națională reușește să restabilească ordinea. Rămâneți în case și nu vă panicați. Nu e nimic diferit în situația de față AU, DUMNEZEULE, Ah — aaaa.”

Prin difuzorul mic al radioului se aude gâlgâitul inconfundabil al unui om care se zbate după o ultimă gură de aer. Chiar înainte ca difuzarea să se încheie, auzi „Cum ți-a plăcut asta, albule mu*st?”

Te apleci în afara ferestrei. „Ați auzit asta?” le strigi vecinilor. „Ce să auzim?” răspund o duzină de voci.

„Am dat drumul radioului de buzunar și am auzit ce părea a fi un prezentator care a fost omorât chiar în timpul difuzării. Apoi s-a întrerupt!”

Cineva îți strigă înapoi, „Încearcă un alt post de radio!”

„Am încercat deja,” răspunde altcineva. „Niciunul nu merge.” Le strigi înapoi: „Eu pun mâna pe arme.”

„Mai bine ai grijă,” îți răspunde un vecin, „cunoști noile legi despre arme!”

„La naiba cu noile legi,” răcnești. „Dacă negrii ăia nemernici vin să-și facă de cap aici, or să sfârșească împușcați. Nu-mi pasă dacă mă vor arunca în pușcărie pentru asta. Nu-i voi lăsa pe negrii ăștia împuțiți să împuște și să incendieze blocul acesta, și să ne rănească femeile!”

Însă înainte să apuci să pui mâna pe armele tale ascunse și să le ieși în cale, aceștia au sosit deja!

O mașină vine scârțâind din spatele blocului, aruncând cocktailuri Molotov și trăgând cu arme automate! În strălucirea bombelor de gazolină în flăcări, le vezi ochii albi de pe fețele negre. Însă chiar dacă nu i-ai fi putut vedea, ai fi știut că sunt ei după limba lor împuțită!

Ca de obicei aceștia sunt beți și urlă înjurături tipice pentru negrii, la adresa tuturor albilor – fie ei liberali, bogați, săraci, de aripă dreapta, Klan… orice tip de albi.

Pe când mașina plină cu teroriști negrii dispare, continuând să tragă, poți auzi urletele celor ce-și dau ultima suflare de viață, dar și expresiile pline de oroare ale oamenilor ale căror persoane dragi au fost împușcate mortal.

Pui mâna pe arma corpului marin M1 și pe pistolul de 38mm și cobori scările în întuneric, sărind peste trei și chiar patru dintr-o mișcare.
Afară, în lumina scânteietoare a incendiilor, înconjurat de bocetele și rugăciunile vecinilor tăi, găsești un grup de bărbați care au destul de multă experiență militară pentru a nu se panica. Își au armele pregătite și încearcă să se decidă cu privire la ceea ce vor face.

Le sugerezi că cineva ar trebui trimis la stația de poliție din Grand. Toată lumea cade de acord. Un puști cu două pistoale se oferă ca voluntar. Dispare în întuneric. Tu nu știi că polițiștii sunt toți morți.

Chiar când decideați unde să fie repartizat fiecare dintre voi, apare o altă mașină plină cu bastarzi dinspre suburbii, împușcând. Apuci arma, îndepărtezi siguranța de la bătrâna M1 și te umpli de satisfacție când pușca bătrână trage înspre teroriștii negrii. Îl poți auzi pe unul dintre nemernici urlând după ce a fost împușcat! Asta îți aduce aminte de război! Apoi îți amintești – aici e acasă! Aici locuiește nevasta și copiii tăi.

Și asta aduce după sine un gând nou și oribil!

Nevasta și copiii tăi sunt în vizită în cealaltă parte a orașului. Ce s-o fi petrecând acolo?

Ți se oprește inima pentru un moment. Însă apoi furia începe să pună stăpânire pe tine. Atâta le trebuie să se fi atins de Janie și de copilași!

Începi să-ți iei reconsideri poziția.

Fără lumină, fără apă, fără telefon, fără radio – cu doar câteva arme și cu și mai puține persoane care știu cum să le folosească și care au și curajul de a le folosi. Fără organizare și cu foarte puțină muniție!

În timp ce te gândești la toate acestea, într-o fereastră de doar câteva minute de la primul atac, apar alte trei mașini! Tragi cu M1 a ta. Ai mai împușcat unul! Dar restul bărbaților trag în gol, irosind puțina muniție pe care o aveți la dispoziție!

Le strigi să înceteze focul! E prea târziu. Toți au rămas fără rezerve.

Bocetele, plânsetele și rugăciunile oamenilor care au fost răniți i-au demoralizat pe aproape toți ceilalți. În mod surprinzător, o mulțime de femei par mult mai robuste decât bărbații, și fac tot ce le stă în putință, utilizând bandaje din fustele și cămășile rupte și oferind atâta confort pe cât pot, prin vorbe bune. Mulți dintre bărbați, mai ales cei din generația „jaz” mai tânără, cu părul lung și cu umerii aplecați, se comportă ca niște adolescente, urlând și țipând, implorând ca cineva să-i „ajute.” Auzi acolo, să-i „ajuți!” Ți-ar place să-i ajuți, cu un șut zdravăn în fund.

Acum nu mai e beznă. Întregul cartier e în flăcări.

Incendiile provocate de gazolina aprinsă, ard vicioase. Nu există nimic care să le stingă. Nu a sosit nici un departament al pompierilor – și nici măcar vreun strop de apă.

Noaptea a fost deja opresiv de toridă. Acum, cu multe dintre case cuprinse în flăcări infernale, căldura face să ți se zgribulească pielea pe tine.

Mulți se îndreaptă deja spre zonă virană, încercând să scape de flăcările mistuitoare. Îl auzi pe un bărbat și pe nevasta tânără a acestuia strigând unul la celălalt, la câteva case distanță. Ea încearcă să fugă înapoi în casă pentru a recupera ceva înainte ca aceasta să se facă scrum. El o ține în timp ce ea se zbate și țipă. Copiii lor se ghemuiesc în jurul ei, plângând.

Aceasta nu va mai apuca niciodată să se întoarcă înapoi în casă.

O mașină plină cu negrii o văd în cămașă de noapte în timp ce conduc pe lângă ea. Îl împușcă pe soțul și pe copiii ei. O apucă și o târăsc în mașină, râzând nebunește și lăudându-se unul altuia cu lucrurile pe care i le vor face, în timp ce ea urlă după ajutor. Iar tu nu poți face absolut nimic cu armele goale.

În câteva minute, în cartier se ivesc alte două mașini pline cu bandiți negrii. Însă aceștia nu împușcă la fel ca ceilalți.

Aceștia se dau jos pentru a jefui – și viola!

Cei mai mulți dintre bărbații din jurul tău au fugit de mult să se ascundă, cuprinși de teroare. Iar tu poți face foarte puțin de unul singur.

De sub un tufiș situat pe peluza unui vecin, umbrit de lumina și căldura sufocantă, îi vezi pe sălbaticii negrii punând mâna pe tot ceea ce vor: radiouri, televizoare – și femei! Dumnezeule, niciodată n-ai fi crezut că ai să asiști la o astfel de priveliște!

Ai citit că astfel de lucruri se întâmplă în îndepărtata Congo și în alte locuri, însă întotdeauna ai crezut că n-ai să vezi așa ceva aici.
Acum ești forțat să privești, neajutorat, în timp ce șase dintre animalele negre rup hainele de pe adolescenta O’Malley și o violează, unul după altul – după ce i-au omorât mama, tatăl și frații. La început aceasta zbiară și se zbate plină de disperare. Însă după ce doi sau trei dintre fiarele negre desfrânate au bătut-o și și-au făcut treaba, aceasta e întinsă la pământ, scâncind. Apoi încetează să mai scâncească.

Oroarea continuă întreaga noapte. Casele ard până devin ruine negre. Și continuă să ardă.

Mașinile pline de negrii conduc după plac prin cartier, jefuind, ucigându-i pe cei răniți doar de plăcere – și violând!

Ești neajutorat! Bătut

În sfârșit, în jurul orei 3 dimineața, lucrurile încetinesc puțin. Te târăști afară și le strigi supraviețuitorilor. „Unde naiba e Garda Națională?” Continuați să vă repetați unii altora, zăpăciți și ca niște proști: „Unde naiba e blestemata Gardă Națională?”

Ești singurul care are suficient de multă experiență și abilități de conducere, pentru a încerca să faci ceva. Sugerezi să-i adunați pe răniți și pe neajutorați, și să încercați să-i adăpostiți la un loc în spatele unei stive de pietre și cărămizi vechi din zona virană. Răniții plâng, literalmente, după apă. Dar nu există apă nicăieri. Deocamdată nimeni nu se gândește la mâncare. Astfel de gânduri vor veni mai târziu. Însă pentru moment, toată lumea încearcă să supraviețuiască. Și în mod constant poți auzi vuietul gloatei uriașe de negrii aflate în mijlocul orașului, uneori îndepărtându-se, alteori apropiindu-se!

Ceilalți cad de acord să încerce să-i ducă e cei răniți în spatele stivei de cărămizi. Dar înainte să apucați să terminați această sarcină, auzi un nou zgomot – zornăitul tipului de motor pe care ți-l amintești din timpul războiului: TANCURI!

Garda! În sfârșit!

„E Garda Națională!” le strigi celorlalți. „Aud tancurile!” Toată lumea se oprește pentru a asculta. O încurajare slabă se propagă printre ei atunci când toți aud tancurile.

Și tocmai la țanc, pentru că gloata de negrii se află în blocuri! Își poți imagina cum ar arăta situația dacă roiul de negrii africani însetați de sânge ar veni aici pentru a-i termina pe supraviețuitori! Acum tancurile finalmente se implică pentru a restaura ordinea!

Pentru prima dată simți că vei supraviețui. Și iei hotărârea de a nu mai fi prins niciodată în felul acesta, niciodată să nu mai fi atât de dezorganizat și atât de slab înarmat! Dacă bastarzii încearcă să mai facă asta vreodată, ești decis să fii pregătit, indiferent că există sau nu legi care să reguleze uzul de arme!

Sunetul tancurilor se apropie din ce în ce mai mult. Acum le poți vedea! Slavă cerului!

Monștrii de fier zornăie de-a lungul străzilor, curățându-le, iar trupele de infanterie înaintează în spatele lor complet echipați de luptă!

Doamne, ce priveliște frumoasă, adorabilă și splendidă!

Nimic nu a arătat vreodată atât de minunat! Încet, plini de uimire, cei capabili de a umbla se ivesc din spatele stivei de cărămizi.

Tancurile și infanteria descoperă un roi de negrii ce se ascunde pe un șantier de construcții. Infanteria înaintează pentru a-i înconjura. Tancurile se opresc..

Dar ce e asta? Ce naiba!

Ce fac tancurile acum?

Se întorc! Nu așteaptă ca infanteria să-i lichideze pe teroriștii negrii de pe șantierul de construcții – ci fac calea întoarsă. Dumnezeule! Nu știu oare că acolo mai sunt sute de albi neajutorați?

Însă acestea nu doar că să se „întorc!”

Tancurile și-au rabatat armele împotriva propriei infanterii! Ce naiba! Și în timp ce tu încă mai ești năucit, tancurile își pornesc mitralierele împotriva membrilor infanteriei și-i seceră cu sutele!

Apoi ușa tancului se deschide – și imediat înțelegi ce s-a întâmplat.

Din tanc iasă un cap mare și negru, rânjind!

Acum s-a așternut liniștea printre bărbații, femeile și copiii aflați în spatele cărămizilor. Sunt prea buimăciți și pentru a înjura. Nici nu e nevoie de explicații.

Aceștia realizează acum ce s-a întâmplat.

Marea majoritate a negrilor din forțele armate și din Garda Națională s-au alăturat rebelilor negrii.

Acum mărețele arme tehnice ale Statelor Unite sunt în mâinile sălbaticilor negrii, care se află la doar câteva generații distanță de viața animalică din junglă. Rachete, tancuri și bombe nucleare – tot ceea ce albii au creat pentru a se proteja, într-un act de stupiditate și trădare au fost date pe mâinile inamicului însuși, în numele „fraternității” și a „egalității!”

Îți folosești ultima rezervă de voință și energie pentru a conduce mica ta bandă de vecini supraviețuitori într-o pivniță abandonată situată sub cărămizi și dărâmături.

Acum sunteți singuri împotriva unei lumi înnebunite.

Fără apă, mâncare, muniție, fără vreun mediu de comunicare sau medicamente! Nimic!

Însă tu nu te vei da bătut; încă nu.

Poate asta e doar o chestiune locală. Poate Armata sau Marina sau cineva va reuși să preia controlul acestei revolte a junglei.

Dacă vei putea rezista, poate că va sosi ajutor.

Dar tancurile sunt acum urmate de roiuri de negrii ieșite din oraș, îmbătați cu whisky și sânge – comportându-se exact așa cum s-au comportat și strămoșii lor în junglele africane din timpuri imemorabile, cuprinși de ferocitate și însetare animalică de sânge! Fiecare soldat și membru a Gărzii Naționale de rasă albă din regiune e fie mort sau mutilat, luat prins surprindere de proprii lor „camarazi” negrii! Zorii zilei sunt fierbinți și mai oribili decât noaptea, umpluți cu fum și flăcări, cu o duzină de răniți ce zac peste tot la pământ gemând, blocați printre pietre și cărămizi. Strigătele după apă, venite în special de la copii, sunt nesfârșite și sfâșietoare.

Dar nicăieri nu se găsește apă.

Nu poți face nimic.

În jurul orei 8, lucrurile au devenit destul de tăcute în cartier. Singurul zgomot care poate fi auzit e trosnitul focului arid de peste tot din jurul tău.

Apoi auzi un bocet din stradă.

Arunci o privire afară și-l vezi pe unul dintre negrii pe care l-ai împușcat azi-noapte, târându-se, gemând și plângând după ajutor.

Nu îndrăznești să te miști.

Însă dintr-o dată, una dintre cele mai brave dintre femei, femeie care i-a consolat, bandajat și ajutat pe răniții și muribunzii de aseară, țâșnește afară din adăpost și fuge la negrul rănit de pe stradă.

Privești plin de oroare în timp ce aceasta înfige un cuțit mare de bucătărie, din nou și din nou în trupul negru tremurător!

O recunoști, e doamna Moody – liberala! A contribuit cu sute de dolari pentru negrii, ia ajutat fără încetare, a mărșăluit cu el la proteste, a stat împreună cu ei și a mers chiar și până în Mississippi pentru a-i înregistra ca votanți. Acum o privești cum în cele din urmă își revendică înțelepciunea animalică cu care Natura a înzestrat-o cu scopul de a-i proteja pe cei dragi ei! Soțul și copiii ei au fost uciși noaptea trecută. Doamna Moody nu mai e un „liberal.” Aceasta e acum o membră a măreței Rase Albe – o luptătoare! Dar e prea târziu.

La ora 10 vezi mai mulți negrii ce cutreieră cartierul, culegând bunuri dintre ruine, lovind morții cu picioarele, jupuind hainele de pe femei și râzând nebunește în fața atrocităților lor de negrăit – exact așa cum au făcut și frații lor Mau Mau din Africa!

Reușești să supraviețuiești și să ții laolaltă micul grup pe durata întregii zile.

Însă câțiva mor, iar setea devine de nesuportat pentru fiecare dintre voi.

În jurul orei 19, când seara de vară încă mai e fierbinte în bătaia razelor de soare, trebuie să privești cum o fetiță moare în brațele mamei sale. Aceasta continuă să plângă după „mami,” în timp ce mama ei îi fredona în continuu „Mami e aici, dragă mică, chiar aici! Sunt aici!” plângând încet, legănându-i căpușorul cu părul creț înainte și înapoi, înainte și înapoi, până când căpușorul copilei se înclină în lateral fără suflare.

Ochii ți se umple de lacrimi, iar inima de furie împotriva idioților și a șobolanilor din politică care au condus aici cea mai măreață națiune de pe fața pământului – și toate acestea în numele „fraternității” și a „progresului.” Progres! Pe la ora 20 auzi în depărtare o mașină cu portavoce. Conduce încoace și încolo vreme lungă, dar nu poți înțelege ce spune.

Apoi întră în vecinătatea ta și începi să înțelegi ce se strigă prin difuzoare:

„Acesta este noul Guvern socialist democrat al poporului din Statelor Unite. Am îndepărtat de la putere vechiul guvern rasist al SUA. Ambasadorul ONU, Alfred Goldberg, a recunoscut deja ca legitimă noua Democrație a Poporului.
Forțele armate ale Gărzii Naționale sunt în mâinile noastre. Trupele chineze ale ONU aterizează deja în toate aeroporturile pentru a asista armata eliberatoare și iubitoare de libertate a porului, în misiunea ei de restaurare a ordinii. E inutil să opuneți rezistență. Fără acordul nostru nimic nu se pune în mișcare în întreaga națiune. Vi se ordină să ieșiți din ascunzători și să raportați la cel mai apropiat punct de înregistrare, pentru a fi transportați în locurile pentru refugiați deja pregătite, unde veți primi hrană după care veți fi puși la muncă. Toți cei care nu s-au înregistrat până la ora 21 din această seară, vor fi împușcați… acesta este noul Guvern socialist democrat al poporului din Statelor Unite. Forțele armate ale Gărzii Naționale ale…”
– mașina s-a îndepărtat prea mult de vecinătate, repetând mesajul damnării națiunii noastre, din nou și din nou.

Vederea îți devine tulbure din cauza lacrimilor; privești cum majoritatea celor prezenți iasă împiedicându-se din ascunziș și încep să hoinărească în împrejurimi, căutând „punctul de înregistrare.” Tu ai găsit un glonț pentru pistol.

Îl îndrepți spre cap… când observi o tânără frumușică ce se uita la tine cu o rugăciune silențioasă în privire. Îi înmânezi pistolul și ieși anevoios din pivniță, înainte de a auzi împușcătura.


*** *** ***

 

Ceea ce am scris mai sus nu e un vis isteric a vreunui alarmist.

Exact astfel de lucruri sunt plănuite în detaliu de către inamic – și au fost puse în aplicare în fiecare țară în negrii s-au răsculat împotriva albilor care au construit țara respectivă, cum s-a întâmplat în Angola portugheză, în Congo, Kenia, etc.

În America au început deja – așa cum începe o boală mortală, mai întâi cu o erupție minoră, urmată de inflamație care crește până când în cele din urmă se ajunge la febră violentă care pune victima între patru scânduri.

Mincinoșii și falsificatorii diagramelor au făcut tot ce le-a stat în putință ca să camufleze adevărata natură a răscoalelor ce se răspândesc peste tot prin America, și ca să poată pretinde că acestea sunt rezultatul frustrării care poate fi tămăduită numai dacă „îmbunătățim” situația negrilor.

Permiteți-mi mai întâi să scot în evidență faptul că numărul și gradul de răutate a revoltelor sunt direct proporționale cu gradul de ajutor social și libertate cu care negrii au fost copleșiți. În Mississippi nu au existat răscoale de tipul Watts, pentru că în acest stat există o atitudine mai realistă cu privire la negrii și prin urmare se exercită mai mult control. Numai în marile orașe din nord și vest aceștia au pus la cale cele mai înspăimântătoare răscoale, cu toate că politicienii din nord sunt în genunchi pupând tălpile negrilor aroganți. Însă negrii au pretenții din ce în ce mai mari și nu vor fi satisfăcuți niciodată, cu excepția cazului în care culminează prădând orașul și masacrându-i pe albi, așa cum frații lor au făcut deja în Kenia și în Congo.

Mincinoșii și falsificatorii diagramelor nu dezvăluie niciodată poporului american ce se află în spatele acestor revolte, continuând să repete că acestea sunt „spontane” și că sunt rezultatul sutelor de ani de opresiune. Aceste minciuni au avut suficient de mult succes pentru a-i determina pe majoritatea americanilor să creadă că revoltele erup pur și simplu în nopțile toride de vară pentru că bieții și opresații negrii nu mai suportă „frustrarea.” Mai întâi de toate, evident că e la fel de cald și de frustrant și pentru milioanele de albi amărâți, însă aceștia nu se repedă în stradă cu bombe și arme pentru a se revolta și jefui.

Pentru a vedea cât de falsă și periculoasă e această minciună cu revoltele „spontane,” trebuie să cunoști fundalul acestora: și, anume, decadele în care comuniștii au planificat și s-au organizat în mod răbdător pentru a le produce.

Deja am prezentat cazul lui Israel Cohen din 1912, caz care a fost însemnat în Arhiva Congresională, din care reiese că negrii reprezintă arma principală prin care comuniștii plănuiesc să rea controlul în SUA. (Vezi Capitolul IX)

Eugene Dennis, secretarul național al Partidului Comunist din Statele Unite, a conceput planul în detaliu, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Mai jos e un citat din cartea scrisă de Dennis „A Soviet America” (O Americă sovietică), citat care a fost preluat de Kenneth Goff, un ex-comunist și asociat al lui Dennis, în cartea s-a „Confessions of Satlin’s Agent” (Confesiuni ale agentului lui Stalin)

„La acea oră se așteaptă să aibă loc revolte în fiecare oraș de orice mărime. Liderii acestor gloate trebuie aleși și antrenați cu grijă dinainte. Tulburările trebuie să fie de o asemenea proporție încât să fie necesară mobilizarea în aceste zone a unui mare număr de forțe de ordine. În timp ce autoritățile încercă să aplaneze aceste revolte, bande de comuniști trebuie să preia controlul asupra stațiilor lor radio și TV și a centralelor telefonice. Alte trupe de comuniști trebuie să preia controlul asupra rezervelor de apă și să le deconecteze, și să procedeze la fel cu rețeaua electrică și cea de gaz. Casele vor fi lăsate fără apă și combustibil, și fără lumină și legătură telefonică. Oamenilor le va fi imposibil să comunice cu prietenii și cu rudele lor. Criminali profesioniști îi va împresura pe oamenii din centrul de afaceri și-i va ține ca ostatici în unele dintre cele mai mari clădiri, iar femeile să fie date pe mâna gloatelor nebune după sex, până când bărbații se predau.”

Fii atent la planul lor de a deconecta rețeaua de electricitate, gaz, etc. În aceasta a constat planul standard de atac al lui Mau Mau peste tot în Africa, împotriva orașelor locuite de albi. Mai întâi aceștia atacă centralele electrice și telefonice, etc. Apoi, în toiul beznei și a confuziei, aceștia lovesc cu teroarea africană sângeroasă.

Am arătat deja în Capitolul IV felul în care William Weiland împreună cu propriul nostru Departament de Stat, a conspirat cu o aroganță incredibilă pentru a-l elimina pe pro-americanul Bastia care a tăiat toate legăturile cu națiunile comuniste, și în locul lui să-l pună la conducere pe comunistul turbat Fidel Castro.

Această manevră a fost făcută cu un scop – însă nu cu simplul scop de a ajuta comunismul în general.

Conspiratorii au avut nevoie de o bază în Lumea Nouă din care să-și lanseze campania terorii negroide, mascată sub forma unei mișcări pentru „drepturile civile.” Printre alte lucruri, și-au dorit o stație radio prin care să inunde mințile a milioane de americani de culoare cu propaganda lor agitatoare, dar și un refugiu pentru teroriști – așa cum a fost Laos în Vietnam.

În urma capturării Cubei de către Castro (lucru aranjat de trădătorii din propriul nostru guvern și din mass-media), au fost organizate tabere de antrenament în care teroriștii comuniști negrii să poată învăța toate tehnicile necesare implementării obișnuitului „război” terorist „de eliberare,” și din care să poată fi strecurate în Statele Unite echipamentul de sabotaj, de otrăvire a rezervoarelor de apă și a depozitelor cu hrană. Îți amintești că Castro a stat la hotelul „Therzsa” din Harlem atunci când a vizitat ONU? Puțini oameni realizează că Castro e ¼ negru și că revoluția sa a fost în egală măsură o revoluție neagră și una comunistă deopotrivă!

Cuba ca lider al terorismului comunist negroid situat la doar nouăzeci de mile de coasta americană, a fost garantat de SUA atunci când s-a poziționat împotriva oricărui fel de atac venit din partea patrioților cubanezi care încercau să-și elibereze patria. Kennedy și Hrușciov au făcut o mare dramă falsă despre rachete și despre îndepărtarea lor (noi am prezis cu succes aceste în reportul Rockwell, dat fiind faptul că știam ce puneau la cale). Rezultatul acestei șarade despre rachete, a fost acela că nimeni nu a făcut nicio inspecție – însă marinei SUA i s-a ordonat să PROTEJEZE coasta cubaneză de orice posibilă acostare a patrioților cubanezi – și acest lucru încă nu a luat sfârșit pentru că cubanezii care sunt împotriva lui Castro încă mai sunt capturați în largul mării sub amenințarea puștii, și sunt trimiși în pușcăriile din America pentru că încearcă să-și elibereze propria lor țară!

Și ca și cum asta n-ar fi fost de-ajuns, Eleanor Roosvelt împreună cu o gașcă de comuniști, a organizat o operațiune imensă de ajutorare, pentru a plăti sume uriașe și de a-i furniza lui Castro echipament rar, darămite pentru a ajuta la „salvarea” cubanezilor anti-Castro; asta în condițiile în care forțele marine SUA i-ar fi putut salva și pe refugiați – dar și Cuba, într-o singură zi.

Imediat ce Cuba a devenit o tabără securizată și înarmată cu artilerie grea, a țintit ca un pumnal spre inima Americii; un negru pe nume Robert Williams, șeful NAAPC din Monroe, Carolina de Nord, a luat ca ostatici un cuplu tânăr de albi. Când rebeliunea i-a fost în cele din urmă pusă la pământ, a fugit în Cuba de unde a organizat o operațiune radio care fusese deja planificată: „RADIO FREE DIXIE.”

Într-una din primele sale difuzări din Cuba, William spunea: „Am eșuat în rebeliunea armată din Monroe doar pentru că a fost prima noastră încercare, așa că am comis greșeli. De fapt am deținut suficiente forțe armate pentru a putea transforma regiunea în cenușă și moloz. Am bătut atât poliția cât și forțele de ordine. Ceea ce ne-a oprit au fost trupele federale teroriste care au fost importate din alte regiuni. Dacă am fi atacat și aceste regiuni, slăbind aceste forțe, am fi fost plini de succes.”

Ceea ce falsificatorii diagramelor nu le-a spus americanilor, e faptul că întregul tipar pentru revoltele din marile orașe apare în publicația lui William, „The Crusader” (Cruciatul), care a fost publicat pentru prima dată în Cuba. Aici se găsesc informațiile care practic au prezis revoltele Watts și tot aici se găsește și tehnica – și inclusiv sloganul „Let it burn!” (Să ardă!)

Mai jos e un extras din The Crusader, în care apar planurile lor precise, dar și motivele pentru care sunt convinși că pot bate întreaga SUA – exact așa cum sunt menționate în prima parte a acestui capitol:

„Când vor avea loc violențe masive, întreaga SUA va deveni un balamuc al confuziei și al haosului. Celor ce lucrează în fabrici le va fi teamă să iasă pe străzi pentru a merge la serviciu. Celor ce lucrează în centralele telefonice și în stațiile radio le va fi și lor frică să meargă la lucru. Întreaga rețea de transporturi va fi înghețată.

Magazinele vor fi distruse și jefuite, proprietățile vor fi avariate și clădirile scumpe vor fi transformate în cenușă. Conductele esențiale vor fi rupte și aruncate în aer și vor avea loc toate metodele de sabotaj; violența și teroarea se va răspândi ca o furtună de foc. În interiorul forțelor armate se vor produce conflicte.

În bazele militare SUA din jurul lumii, revoluționarii se vor alia cu Afro G.I. Pentru că holocaustul va acoperi suprafețe vaste, forțele SUA vor fi împrăștiate prea mult pentru a fi efective. Muncitorii americani care vor fi prinși la locul de muncă vor încerca să se întoarcă acasă pentru a-și proteja familiile. Tirurile și trenurile nu vor putea aproviziona marile centre urbane. Economia va cădea într-o situație de haos.

Opresorul imperialist rasist nu va fi făcut să îngenuncheze numai datorită abilității de luptă și a puterii militare a Luptătorilor Negrii pentru Libertate și a aliaților lor din interiorul SUA, ci datorită creării condițiilor economice haotice, a frustrării apărute în urma dereglării organelor lor ultra vitale de producție, și de condițiile adverse create de lupta globală pentru libertate.

Atât de formidabil va fi colapsul inamicului în fața noului concept de revoluție, din cauza societății sale ultra moderne și automatizate, și din cauza lipsei condiției psihologice a forțelor sale. Oamenii noștri au fost deja condiționați în cei aproape 400 de ani de violență, teroare și foame.

Noul concept de revoluție sfidează știința și tacticile militare. Noul concept vine cu campanii fulger realizate în comunitățile urbane foarte senzitive, din care paralizia se va extinde spre comunitățile mai mici și în final spre zonele cu fermieri. Vechea metodă cu luptele de guerilă, așa cum era organizată din păduri și din afara orașelor, este inefectivă într-o țară puternică cum este SUA. Orice forță de acest fel ar fi lichidată într-o oră. Noul concept e acela de a te apropia cât mai mult de inamic pentru a-i neutraliza armamentul său modern și feroce. Noul concept creează condiții în care e implicată întreaga comunitate, fie că aceasta vreau sau nu să se implice. Perpetuează o stare de confuzie și de distrugere a proprietății private. Dislocă organele însărcinate cu menținerea armoniei și a ordinii și reduce puterea centrală la nivelul unei caracatițe neajutorate și rășchirate. În timpul zilei au loc revolte sporadice și împușcături. Noaptea aduce cu sine război în toată regula, lupte organizate și teroare fără limită împotriva opresorului și a forțelor acestuia. O astfel de campanie va materializa sfârșitul opresiei și a nedreptății sociale din SUA în mai puțin de 90 de zile, și creează fundamentul necesar implementării Constituției SUA cu dreptate și cu egalitate pentru toți oamenii.

Nu mai e un lucru evident acela că oamenii noștri nu pot câștiga o astfel de bătălie. Lumea s-a schimbat și situația s-a schimbat în favoarea afro-americanilor. Aceia care insistă că noi nu putem câștiga sunt fie agenți ai opresorului, masochiști latenți sau ignoranți cu privire la noile fapte de viață. Acum nu mai avem nevoie de „tătici” albi pentru prietenii noștri. Ceea ce ne trebuie sunt niște luptători în stilul lui John Browns.

Prietenii noștri cresc în putere de jur împrejurul lumii, în timp ce opresorii devin slabi. E important ca noi să stabilim imediat legături puternice cu frații noștri din America Latină, Asia și Africa. E timpul ca oamenii noștri să înceteze să mai coopereze cu opresorul și să depună mai mult efort în expunerea naturii bestiale a acestuia în fața întregii lumi. Da, putem câștiga pentru că lupta noastră e dreaptă, iar camarazii noștri sunt mulți la număr. Victoria e la îndemâna noastră.

SĂ NE PREGĂTIM SĂ O ÎNȘFĂCĂM!”

Acum citește această reproducere statică a ceea ce a fost difuzat la milioane de afro-americani de a lor „RADIO FREE DIXIE” și apoi vei înțelege mai bine ce înseamnă toate aceste revolte ale negrilor, dar și ce anume se află pregătit pentru viitorul Americii – asta dacă nu se iau curând măsuri drastice.

O DIFUZARE A RADIOULUI FREE DIXIE
Se apropie ora zero. Vânturile tulburărilor și a violenței se apropie de țărmul opresiei și a nemulțumirii. Forțele rasiste ale tiraniei și a urii se apropie și-i prăpădește pe oamenii noștri dezumanizați și așa-ziși violenți și neajutorați. În acest ceas crucial al luptei noastre lungi și amare pentru supraviețuire în America rasistă, filozofia violenței SOCA e calea spre suicid și exterminare. Poporul rasist și asupritor din America de Nord e o brută sălbatică. E o fiară furioasă lipsită de sensibilitățile umane. Credulii amăgiți ce vorbesc de puterea non-violenței și a iubirii care să fie întrebuințată la îmblânzirea furiei sălbaticilor albi, nu fac decât să ne conducă poporul brutal de asuprit spre genocidul violent și sângeros.

Criminalul rasist ce susține supremația albă are o frică mortală de auto-apărarea poporului nostru care a fost supus pentru prea multă vreme. Asta se datorează faptului că poziția Statelor Unite în lume e atât de sensibilă în ziua de azi, încât orice revoltă prelungită și răspândită în lung și-n latul națiunii, ar lovi în bot farsa numită „stil de viață democratic.” Contrar lucrurilor de care bufonii rasiști încearcă să-i convingă pe oamenii noștri, nu negrii ar fi exterminați într-un astfel de conflict, ci așa-zisul stil american al acestor imperialiști rasiști care conspiră să cucerească, să domine și să răspândească în jurul lumii justiția de tipul Birmingham. Toate popoarele civilizate din lume simpatizează cu strădania noastră de a civiliza această rasă suverană de sălbatici, împreună cu jungla lor numită democrația reprezentativă a SUA.”

Cunoscând lucrurile pe care forțele comuniste „eliberatoare” le-au comis în Congo, Kenia, Vietnam și în alte locuri din lume – și anume uciderile în masă, tortura, violurile și jafurile –  mai ai vreo urmă de îndoială referitoare la viitorul care pregătit pentru America?

Mai pare improbabilă prima parte a acestui capitol?

N-ar trebui – cel puțin nu pentru aceia care văd tiparul istoric care a fost dezvoltat, nestingherit, timp de jumătate de secol.

Albii au domnit cândva lumea cu o mână de fier relativ justă și omenoasă. Au existat abuzuri, însă acestea nu se aseamănă nici pe departe cu cele care au loc atunci când domnia e dată pe mâna raselor colorate pe care albii le-au dominat și le-a civilizat.

Acum când albii au devenit „prea liberali pentru a lupta” – după cum s-a lăudat Hrușciov – și când nu mai impun purtarea civilizată asupra raselor colorate și înapoiate, acestea se ridică peste tot în lume ca niște animale din junglă care au fost dezlănțuite, și-și afundă colții în gâtlejul celor ce odinioară le-au fost maeștri. Asta li s-a întâmplat deja celor din Kenia. Albii au chicotit în fața ideii că Mau Mau va putea câștiga vreodată prin Voodoo-ul lor primitiv și prin terorismul lor sângeros. Însă Mau Mau într-adevăr a câștigat, iar diabolicul Kenyatta acum conduce atât Kenia cât și pe albii care au așteptat prea mult.

Albii din Congo și din multe alte locuri le-a luat prea mult ca să realizeze ce se punea la cale, iar acum sunt fie morți, violați sau dați dispăruți.

În cele din urmă albii din Rhodesia au realizat ce îi pândea și s-au mobilizat în mod curajos pentru a se proteja pe ei și pe civilizația lor. Totuși, e interesant de notat faptul că întreaga conducere SUA sprijină forțele sălbăticiei și a uciderii îndreptate împotriva propriilor noștri frați și surori din Rhodesia (și din Africa de Sud).

Oamenii din Statele Unite încă nu pot vedea faptul că infernul dezlănțuit ne negrii nu e nici sporadic, nici spontan și nici rezultatul frustrării, ci e o invazie foarte bine organizată și planificată a țării noastre de către inamic, care deja se află pe teritoriul nostru și ne atacă.

Dacă aceștia ar fi debarcat din vapoare și ar fi fugit pe plaja și, ajungând în orașe ar fi făcut ceea ce fac acum, aceștia ar fi fost opriți imediat. Însă din moment ce falsificatorii de diagrame și mincinoșii, cu „iubirea” și cu fraternitatea lor tâmpită, îi face pe cei mai mulți americani să creadă că în spatele tuturor acestor lucruri „nu există nici un plan,” ajungem să tolerăm o escaladă anuală a atacului îndreptat împotriva noastră de milioane de negrii și de comuniști, inclusiv cea mai mare parte a „liderilor” noștri.

Unul dintre scopurile acestei cărți, Puterea Albilor, e acela de a alerta poporul nostru cu privire la această amenințare mortală. Și una dintre cele mai bune metode de a realiza acest lucru, e de a ASCULTA ceea ce inamicul are de spus. Acesta nu-și ascunde planurile; ba din contră, se laudă cu ele! Am imprimat numai o fracțiune din documentele disponibile pe care chiar TU ți le poți procura.

Doar pentru a arăta la ce anume mă refer, mai jos e coperta din spate a uneia dintre broșurile Crusaders publicate de Robert Williams. Și tu își poți procura o copie dacă îi scrii acestui individ la adresa care apare pe spatele acestui plan comunist de măcelărire și violare a Americii.

„… profesori din Japonia care sunt interesați de această chestiune și problemă a negrilor. Acesta nu e doar un grup academic de cercetare, ci se mobilizează împotriva oricărui fel de discriminare rasială și participă în mișcările de democratizare din Japonia.

Aceștia trimit delegați în Congresul Solitar al Afro-asiaticilor (Afro-Asian Peoples Solidarity Congresses) și cooperează cu Comitetul Japonez Anti-discriminare din Africa de Sud. Pe lângă aceste activități, de patru ori pe an Societatea Kobe-City University publică un buletin care-i informează pe japonezi despre situația luptei de eliberare a afro-americanilor și include lucrări literare ale negrilor și articole istorice informative în limba japoneză.
INTRĂ PE FRECVENȚA RADIO FREE DIXIE – 690 (frecvență lungă). Cea mai bună recepție: radiourile pe tranzistori, de mașină și din casă, cu antene montate afară. VINERI, 1011 PM, DUMINICĂ și MARȚI la 11-12 noaptea (E.S.T.)

APELUL CRUSADER
AJUTĂ la construirea lui CRUSADER! Avem nevoie de distribuitori voluntari peste tot în lume. În special avem nevoie de oameni care să ne transmită mesajul în ghetourile negre. Ajută la distribuirea lui CRUSADER în biserica ta, în școala și în clubul de angajați sau de șomeri din care faci parte. Avem nevoie de contribuții financiare, dar și discuri cu jazz pentru RADIO FREE DIXIE. Pentru pachetul de broșuri, scrie-ne la MRS. ANNE OLSON, 21 ELLIS GARDENS, TORONTO 3, ONTARIO, CANADA.

– PUBLICAT ÎN CUBA SUB FORMĂ DE PUBLICAȚIE PRIVATĂ –

THE CRUSADER

Acest gunoi e distribuit în America de Nord printr-o femeie din Canada pe nume Anne Oslon, după cum se poate vedea din fotostatul de mai sus. În felul acesta am primit lucrurile pe care vi le-am arătat mai sus.

Ține minte că prin toate aceste publicații, agitatorii comuniști îi îndeamnă pe cititori ca mai întâi să atace sursa de ELECTRICITATE a albilor, astfel încât să-și poată împrăștia teroarea în beznă. Aceasta e tema recurentă din The Crusader; din nou și din nou, liderul Mau Mau american pune emfază pe faptul că primul pas în cucerirea Americii prin terorism, e distrugerea CENTRALELOR ELECTRICE și crearea beznei la nivel național.

Doamna Anne Olson, de pe strada Ellis Gardens, nr. 21, le trimite negrilor din America de Nord astfel de materiale. De ce repet acel nume și acea adresă de DOUĂ ORI?

Pentru că e ceva uimitor despre o ALTCINEVA care locuiește pe strada Ellis Gardens, 21. D-l Olson, soțul d-nei Olson, a vizitat Cuba lui Castro în anul 1965. Trei luni mai târziu, pe 9 noiembrie 1965, centrala hidroelectrică Sir Adam Beck nr.2, situată în vecinătatea orașului Toronto, Ontario, a experimentat o pană monstruoasă de curent care a lăsat în beznă totală, în timpul nopții, întreaga regiune de la New York City până în Canada – o pătrime din SUA, plus Canada!

D-l Olson a lucrat ca tehnician la centrala hidroelectrică Sir Adam Beck nr.2! (Vezi buletinul Christian Crusade, din martie 1966, p. 5) Nu e acest lucru cel puțin suspicios?

Cu toate acestea, ofițerii din Comitetul Național pentru Energie din Canada, oficialii din Comisia Energiei Hidroelectrice din Ontario și Comisia de Energie din SUA care au investigat pana de curent, n-au menționat niciodată acest fapt curios, ci mai degrabă s-au aventurat într-o sumedenie de discuții duble despre „erori de calcul.” (Alte pene de curent începând cu acel moment: Texas, New Mexico și Mexico mai târziu în 1965; Cincinnati și Kentucky în mai 1967; Pennsylvania, New Jersey, New York și Delaware în iunie 1967.) „Erori de calcul?” – care să lase fără curent 30 milioane de oameni timp de 12 ORE sau mai mult?

N-ar fi oare cel puțin prudent ca d-l Olson să fie cercetat, pentru a se verifica dacă nu cumva acesta a FĂCUT ceea ce nevasta s-a oribilă RECOMANDĂ?

Până una alta, din nefericire există un sâmbure de adevăr în ceea ce predică William și acești teroriști: că, în timp ce America s-a fortificat în ceea ce privește armamentul și mașinăriile, aceasta a devenit moale și dependentă de aceste mașinării și armament.

Și nu e ca și cum americanii nu se mai știm lupta; ci are de-a face cu faptul că avem din ce în ce mai multe mașinării și arme de foc care să facă treaba în locul nostru, și devenim pe zi ce trece tot mai dependenți de aceste metode mecanizate. Ne pierdem ferocitatea în luptă pe care au avut-o străbunii noștri. Devenim o națiune care nu știe decât să apese pe butoane.

„Majoritatea americanilor s-ar panica dacă s-ar întâmpla vreodată ca TV-ul și radioul să fie întrerupte, electricitatea să cadă, telefonul să fie tăiat, apa să fie oprită și să nu fie nimeni care să le spună ce să facă” – așa se laudă acest terorist comunist negru, Robert Williams.

Și Williams are dreptate!

„Aceștia (americanii) s-ar așeza în întuneric și-ar aștepta ca radioul să difuzeze din nou și să le spună ce să facă,” – continuă acesta.

Și din nou, acesta are dreptate – afară de cazul în care schimbăm acest lucru!

Acum ia în calcul că negrii din Los Angeles, Detroit, Chicago, Cleveland și din multe alte orașe, au dovedit deja că sunt capabili să cucerească departamente întregi de poliție din aceste orașe imense. Numai Garda Națională a fost capabilă să restaureze ordinea, cu tancuri și cu artilerie grea. În Detroit, nici măcar Garda Națională nu a fost de ajuns, și a trebuit să fie chemată armata. Polițiștii sunt neajutorați. (Și în fiecare zi se aplică din ce în ce mai multe „cătușe” pe mâinile poliției, pentru a o face chiar și mai neajutorată. Pe lângă asta se lucrează pentru a lua armele din mâinile albilor.)

Însă nu în asta constă adevăratul pericol și nu acesta e țelul final al revoluționarilor negrii.

După cum s-a putut vedea din fotostatul preluat din The Crusader, aceștia țintesc spre Forțele Armate!

Zi de zi, săptămână de săptămână, an de an, negrii năvălesc în Armata noastră, în Marină, în Forțele Aeriene și Corpul Pușcașilor Marini – și în Garda Națională!

Toți președinții recenți au întrecut cu mult măsura, asigurându-se că negrii sunt favorizați (în defavoarea albilor) în alocarea promoțiilor. Nu sunt făcuți doar egali, ci sunt favorizați.

Președintele Kennedy a mers până acolo încât a însărcinat un evreu, pe Abe Fortas, cu întocmirea raportului Gesell Raport (G.R.), care e un studiu special menit să descopere din ce în ce mai multe metode prin care să creeze ofițeri și subofițeri negrii. Așa au ajuns să instaleze comisari politici în aproape fiecare unitate – aceștia sunt de regulă negrii – care să raporteze fiecare ofițer senior care nu făcea îndeajuns pentru a-i împinge pe negrii în sus. Acest lucru se întâmplă chiar acum, în timp ce citești aceste rânduri.

Ca rezultat, serviciile sunt umplute din ce în ce mai repede cu negrii, și mai ales cu șefi negrii: caporali negrii, sergenți negrii, locotenenți negrii – până la generali negrii! Astăzi, toate serviciile cu excepția Marinei sunt compuse între ¼ și 1/8 cu negrii, cu un procent chiar mai ridicat de ofițeri! (Vezi Gusell Report)

Întreabă-te ce se întâmplă în fiecare cartier în care se mută negrii.

Nu se mută albii din acel cartier?
Până și evreii recunosc că orașele din nordul SUA sunt acum mai segregate decât cele din sud, ca urmare a faptului că, pe măsură ce negrii au devenit din ce în ce mai numeroși în orașe, albii s-au mutat în suburbii.

Când negrii se mută în cartier, albii părăsesc cartierul.

Și exact asta se întâmplă și în Forțele noastre Armate – exact cu a fost planificat! Cu excepția recruților care nu au de ales, Forțele Armate se umple cu negrii – și negrii ajung la conducere. Orice efort întreprins de ofițerii albi sinceri, de a opri această cursă a negrilor spre posturile de conducere e condamnată drept „bigotism,” iar ofițerii care încearcă să insiste pe promovarea bazată pe merit, ajunge și el să fie discriminat. Știu despre ce vorbesc. Nu cu mult timp în urmă am făcut parte din Forțele Armate. Negrii sunt reînrolați; albii pleacă.

Procesul se află într-o continuă accelerare și se auto-perpetuează. Dacă ai văzut vreodată cum un cartier „devine negru,” atunci știi la ce mă refer. Mai întâi un singur negru, apoi o mână de negrii. După care, dintr-o dată, întregul cartier e plin de negrii.

Așa se întâmplă și în Armată, în Forțele Aeriene, în Marină și într-un ritm mai scăzut în Amiralitate. Credem că suntem protejați în spatele unei bariere de rachete, de arme nucleare și de alte mașinării tehnologice – care fără doar și poate sunt cele mai puternice pe care le-a cunoscut vreodată lumea.

Însă dacă această mașinărie și armament cade în mâinile inamicului, atunci nu numai că devine inutilă pentru noi, ci fără îndoială înseamnă și moarte sigură pentru noi!

Chiar în acest moment, politicienii corupți și demagogi pun aceste arme mărețe în mâinile africanilor!

Și în schimb, negrii intră din ce în ce mai mult sub controlul revoluționarilor Mau Mau!

Pe lângă pericolul la care suntem expuși din cauza propriilor noastre Forțe Armate aflate în mâinile negrilor, în marile orașe din nord mai există și pericolul personal de la om la om, venit din partea organizației teroriste din noua generație de luptători negri de guerila.

În Chicago există o bandă enormă de criminali adolescenți negrii, numită „The Mighty Blackstone Rangers,” care are mii de membrii. Obișnuia să existe o bandă mai mică numită „Disciples,” însă recent aceasta a fuzionat cu „Rangers” pentru a crea cea mai mare bandă ucigașă de negrii din Statele Unite. Aceștia sunt atât de bine organizați, încât au centre de comandă, folosesc radiotelefoane și negociază „tratate de pace” cu șeful poliției din Chicago – transmise la TV! Aceștia reprezintă teroarea orașului Chicago!

Astăzi majoritatea dintre ei sunt încă adolescenți. Sunt rezultatul a 20 de ani în care albii au plătit taxe uriașe pentru ajutorul social, care în mod literal a permis reproducerea a milioane de negrii fără rădăcini, fără case, fără bune moravuri și care nu au respect pentru nimic – cu atât mai puțin pentru „autorități.”

Americanul alb de rând și-a uitat moștenirea violentă.

Știu că și eu am fost uitat de ea, până am lansat Partidul Nazist american.

Copil fiind, bineînțeles că ai avut parte de câteva bătăi la școală. Poate că ai luptat, ca și mine, în câteva războaie.

Însă până și în război e rară lupta corp la corp și violența-până-la-moarte. Unul în o mie nu experimentează asta.

Însă timp de milenii, violența-până-la-moarte a făcut parte din viața cotidiană a rasei umane. Și violența-până-la-moarte încă mai face parte din viața zilnică a negrilor din majoritatea marilor orașe. Se rățoiesc unii la alții cu cuțite, bricege, pistoale, securi, cu mâinile goale și chiar și cu dinții. Sunt obișnuiți cu asta, motiv pentru care nu sunt „șocați” când sunt dintr-o dată copleșiți de o explozie de acest fel de violență mortală – la fel cum nici un câine nu e „șocat” de o bătălie între câini.

Și cel mai important, aceste milioane de negrii tineri și robuști au învățat arta violenței – până la moarte. Ei știu ce au de făcut.

Dar tu, știi?

Ce-ai face dacă ai fi atacat chiar acum, de o bandă cu cagule, cuțite, pistoale și bombe?

Acești negrii bine organizați sunt familiarizați cu violența: știu cum să o folosească, dar și cum să se apere de ea. Nu-i panichează.

Dar majoritatea bărbaților albi au devenit moi în spirit, atunci când vine vorba de a fi pregătiți, în fiecare moment, de a luptă în mod personal până la moarte.

Când aceste milioane de adolescenți negrii care acum învață violența și terorismul personal pe străzile din marile noastre orașe vor trece de vârsta de douăzeci de ani și vor fi și înarmați până-n dinți – așa cum mulți dintre ei sunt deja – vor fi pregătiți de o revoluție prin violență personală care-i va lăsa pe albii de rând năuciți și neajutorați.

Îi știu pe acești „copii” negrii. Sunt atât de obișnuiți cu violența și oroarea încât rând când sunt puși față în față cu ele. Nu le e frică de nici un polițist și nici de pistoale sau de cuțite – nu le e frică de nimic. Au puține de pierdut și statutul pe care îl au în bandele lor de negrii, e bazat pe un disprețul lor total în fața pericolului și al violenței. A fi încarcerat cu aceste animale sălbatice negre, așa cum adesea ajung să fiu, e o educație terifiantă.

Îi îmbrăcăm în uniforme pe acești zeci de mii de ucigași negrii și le înmânăm cele mai mortale arme din istoria lumii!

Ce crezi că se va întâmpla când vor decide să întoarcă aceste arme împotriva ta – așa cum am arătat deja că plănuiesc să facă?

Deja negrii protestează împotriva uciderii coloraților (inamicii vietcong), iar liderii lor cei mai turbați, cum e Carmichael (care mai nou e rege), îi învață pe soldați să protesteze – nu să lupte.

Iar guvernul nostru laș îi lasă să scape cu acest protest. Pentru câtă vreme crezi că se poate continua cu astfel de proteste, fără a se degenera într-o răscoală în toată regula în Forțele Armate? – Care de asemenea e planificată și documentată?

Și cum mai exact îți închipui că Forțele Armate vor putea domoli o astfel de răscoală internă a negrilor, când fiecare alb din trupele armate a fost învățat că a te opune negrilor înseamnă a fi plin de „ură;” când mulți dintre ofițeri sunt negrii; când războinicii rasei albe au fost scos la pensie în mod prematur, cum e imortalul „Chesty” Puller din Corpul Pușcașilor Marini și o mie alții asemenea lui; când albii sunt complet dezorganizați, în timp ce negrii beneficiază de o comunicare instantanee și aproape perfectă; când fiecărui lider negru i se face paradă la TV și în presa internațională, astfel încât toți negrii să-l cunoască și să fie gata să-l asculte, când albii nu au nici un lider real, pentru că oricine îndrăznește să se numească un lider al albilor ajunge să fie ori ignorat în mod complet de mass-media, ori dezonorat drept un „bigot” sau „plin de ură” astfel încât nu poate fi eficace cu proprii săi semeni?

În fapt, pe durata primelor ore a unei astfel de răscoale a negrilor în interiorul forțelor noastre armate, mulți dintre albi vor ajunge să-l ajute pe inamic – lucru care de asemenea a fost plănuit și documentat în Crusader.

Oamenii noștri au fost spălați pe creier și înfrânți într-un mod atât de damnabil prin dozele de propagandă evreiască despre „fraternitate” și „dragoste,” fără a mai menționa propaganda comunistă îndreptată asupra negrilor, încât populația noastră – și Forțele Armate – roiesc cu acești „iubitori de negrii” – care nu sunt decât albi ce cred cu adevărat că e datoria lor, într-un fel sau altul, să-i prefere pe acești negrii în locul propriilor lor semeni albi. Dacă totul e pus bine „la cale,” spunându-le că această răscoală a negrilor e cu scopul de a instaura un guvern „fratern” chiar mai liberal decât cel actual, o mulțime de albi nătărăi vor lua partea inamicilor mortali, suficient de mult timp pentru a garanta victoria acestor negrii sălbatici și a liderilor lor evrei comuniști.

Exact asta s-a întâmplat în fiecare țară în care comuniștii au preluat puterea – iar colaboratorii stupizi au sfârșit lichidați de comuniști – și de negrii, la cât de tâmpiți și de trădători periculoși ce sunt!

Sunt bine conștient că, precum dictez aceste rânduri, întreaga chestiune pare prea extravagantă pentru a merita să fie crezută sau investigată. Dacă aș fi fost în locul tău, nici eu n-aș fi ajuns să cred toate aceste lucruri dacă nu le-aș fi investigat și dacă n-aș fi descoperit că aceleași lucruri s-au întâmplat din nou și din nou, peste tot în lume, în timp ce victimele au fost mereu prea încremenite și împietrite pentru a crede că așa ceva li s-ar putea întâmpla lor.

Titlul acestui capitol e „Coșmar.”

Acel titlu nu se referă numai la lucrurile ce se află înaintea noastră dacă le lăsăm să se întâmple, ci și la agonia de nedescris prin care trec cei ce ȘTIU.

Dacă ai fost unui dintre puținii oameni care a avertizat America cu privire la primejdia fatală în care află, doar ca să constanți că nimeni nu te ascultă, atunci cunoști coșmarul despre care vorbesc.

Asta se aseamănă mult cu vremea pe când eram copil și mergeam la unul dintre acele filme horror, în care mâna păroasă se întindea mereu pentru a o apuca de la spate pe eroina nebănuitoare. Ai fi vrut să strigi la ea „FII ATENTĂ ÎN SPATELE TĂU!” – atâta doar că nu puteai!

În ziua de azi America e acea eroină nebănuitoare și lipsită de griji, care se preocupă plină de fericire de toate lucrurile triviale, în timp ce laba păroasă a negrilor ținând sus secera și ciocanul, se apropie pe la spate din ce în ce mai mult. Fie ca noi să-i putem striga la timp: TREZEȘTE-TE!

Însă acesta nu e un film.
Acele gheare păroase ca de maimuță au sugrumat deja gâtul multor națiuni nebănuitoare, chiar sub nasul nostru.

Astfel în ultimii cincizeci de ani, națiunile au fost secerate una câte una.

Și ce-am făcut NOI cu privire la asta?


Accesând acest site web ești de acord cu termenii și condițiile - notă informativă & termeni și condiții.
Satanism-Spiritual-Seruah-Hail-Satan-666
Contact | Notă legală | Arhivă Bucuria lui Satan / Joy of Satan Archive | Securitate și IT
© Seruah 2015 - 2017 | Spiritualitate și Satanism Spiritual, meditații, puterile minții și ale sufletului, expunerea / demascarea Noii Ordini Mondiale.