Cum se lucrează în România – oamenii sunt trataţi ca nişte vite în propria ţară, pământ pentru care au muncit strămoşii noştri şi pentru care şi-au dat viaţa. Ei îţi distrug tot ce ai strâns o viaţă într-o secundă. „Munceşte, nu comenta sau marş afară dacă nu-ţi convine!”

Vreo 50 de jandarmi aleargă pe Calea Victoriei. Sunt în formație de șase și scuturile lor de plastic, bastoanele de cauciuc și vizierele căștilor troncăne odată cu ropotele bocancilor grei pe asfalt.

Eu sunt pe trotuar. Scot telefonul să fac un live pe Facebook. Strada e aproape goală acum, după ce bătaia de miercuri noapte, din Piața Victoriei, dintre huligani și jandarmerie a pus punct masive împotriva guvernului.

Jandarmii respiră cu aburi, ajung la Palace Casino, se opresc din fugă și continuă să meargă către intersecție. Îi urmez încet și continui să filmez.

În mijlocul intersecției, două dube, venite din direcția opusă, staționează cu luminile albastre pornite. Un jandarm îi dă unui tip șuturi în fund și altul îl trage spre dubă. Odată intrat în dubă, jandarmii îl împing afară. “Eu mă duc, mă, acasă! Eu plec acasă!”, țipă bărbatul și se-ndepărtează ezitând, de parcă nu-i vine să creadă că i se dă voie să plece.

“Marș!”, țipă jandarmul și-i face vânt cu ambele mâini, ca și cum ar împinge o mașină de pe o stâncă.

Apoi jandarmul își îndreaptă privirea către mine, mă vede filmând, se-apropie și strigă: ”Treceți vă rog frumos acasă, terminați cu filmatul”. Dau să plec și mă lovesc de un jandarm care cu o mână mă prinde de guler și cu cealaltă încearcă să-mi înșface telefonul. Între timp, sunt înconjurat de cel puțin încă doi jandarmi care mă prind de umăr, mă scutură și mă lovesc cu bastoanele în spatele genunchilor.

“Șterge filmarea!”, țipă.

“Nu o șterg”, îi răspund, “sunt jurnalist și nu aveți nici un drept să mă obligați să o șterg. Și e prea târziu oricum. Am postat-o deja. Uite, oamenii i-au dat share, nu mai poate fi ștearsă.”

“Vii cu noi”, spune unul dintre ei și mă împinge în dubă.

 Alături de mine, au fost reținuți încă 20 de tipi în noaptea aia. Nici unul dintre ei nu era huligan. Iar jandarmii știau bine asta.

Alex Nechez, de exemplu. În timp ce eram băgat în dubă, mă certam cu un jandarm care mi-a interzis să dau un telefon. “E dreptul meu”, am spus, dar tot nu m-a lăsat. “În țara asta, n-ai nici un drept”, mi-a răspuns o voce subțire dintr-un scaun din spate. M-am întors și-am văzut un tip fragil, cu buze groase, ochelari cu rame subțiri și o barbă care-l făcea să arate ca un călugăr-copil. Împlinise 18 ani cu două luni în urmă.

Se afla pe partea cealaltă a străzii, filmând, ca și mine, când au apărut jandarmii alergând. L-au forțat să coboare de pe trotuar pe stradă, i-au dat o bâtă în stomac ca să dea drumul la cameră și i-au șters toate pozele de pe card. Alex e încă la liceu, dar e și jurnalist independent și voia să-și pună filmele și pozele pe conturile de Youtube și Facebook.

Fotografia e pasiunea lui de ceva vreme. Părinții i-au cumpărat camera pe care o avea la el, un Nikon D3100, când avea 12 ani. A costat 600 de euro la vremea aia; tatăl lui a trebuit să se împrumute de bani la rude ca să o cumpere.

Normal că Alex s-a supărat după ce a pierdut o zi întreagă de muncă, așa că i-a scăpat un: “Nu e corect! N-am greșit cu nimic.”

“Ia uite cine are gura mare acuma”, a răspuns un jandarm și l-a băgat în dubă. I-au rupt haina și i-au stricat camera.

Doi ofițeri de la secția de poliție de la el din cartier i-au sunat la ușă duminică dimineață, deși a fost declarat martor, după ce poliția l-a chestionat trei ore și apoi l-a eliberat, joi la amiază.

Alex: “Dormeam, așa că a deschis maică-mea. Poliția a zis că sunt un om violent și că o să întrebe rudele și prietenii de mine și o să meargă chiar la mine la liceu ca să afle mai multe lucruri despre mine. Mi-au spus că o să mă țină sub observație și au întrebat-o pe mama unde lucrează. S-a speriat rău.” După 10 minute, polițiștii au plecat.

“Nici gând să mai ieși pe stradă!”, a spus mama lui Alex. Când l-am sunat duminică, își făcea temele la matematică. Spune că părinții nu îl învinuiesc pentru ce-a făcut. Sunt doar îngrijorați. «Nu înțelegem ce se întâmplă.»

Apoi ni se spune să mergem înăuntru, să ne golim buzunarele și să punem tot ce avem la noi pe podea. Mai așteptăm puțin și apoi sunt trimis într-un colț al holului de la intrare unde mă întâmpină un tip scund și gras. Ține un aparat digital mic la 20 de centimetri de fața mea și îmi spune, în engleză: “Ca-n filme. Față, profil, profil.”

Apoi jandarmul care m-a împins în dubă vine către mine, cu carnețelul meu negru în mână. Arată cu degetul către o pagină pe care e scris “neonazi” și niște nume. “Poți să-mi explici?”

“Ți-am spus, sunt jurnalist. Astea sunt notițe din investigațiile mele. E vorba despre un subiect la care am lucrat în Germania.”

Jandarmul, cu masca încă pusă, se uită lung la mine o vreme; într-un final, îmi întoarce spatele și pleacă cu agenda mea. După o vreme revine cu o femeie care e îmbrăcată cu gust, ca o profesoară. Mă întreabă pentru ce publicație lucrez și dacă am legitimație de presă.

Îi spun numele unor ziare și reviste pentru care lucrez și că mi-am uitat legitimația de presă în Germania. Pe fața ei se plimbă o umbră de plictiseală în timp ce-i vorbesc. Ca și când în capul ei pâlpâie un mare banner pe care scrie: de ce naiba trebuie să mă eu ocup de asta? Îmi dă înapoi carnețelul, îi aruncă o privire enervată jandarmului și pleacă.

Toți jandarmii, în afară de doi, și-au dat jos cagulele, unii au adormit în fotoliile împrăștiate prin hol. Alții încearcă să scape de plictiseală bârfind sau holbându-se în gol.

Cei trei jandarmi de la masa noastră se înviorează, încep să glumească. Unul dintre ei e Rocky, care are vreo 30 de ani, în mijloc e un bărbat la vreo 40, cu păr încărunțit și al treilea e un tip cu sprâncene pensate, care n-are nici 30 de ani, probabil. Vorbim despre fotbal, mașini, smartphone-uri, clubbing în București, beneficiile medicale ale ierbii, prețurile în hypermarket-uri și acum politică:

Dar Dragnea, ăsta chiar e hoț, frate. Cum s-a îmbogățit el așa? Cum pula mea are el vilă?”, se miră un jandarm. Liviu, Andrei și Traian – trei tipi care au fost luați de pe Lascăr Catargiu și acum împart o bancă vizavi de jandarmi – ridică din umeri, ca și cum ar vrea să spună că toată lumea știe răspunsul.

“Deci, voi cu cine ați votat?”, întreabă un jandarm peste masă. “USR!”, răspund cei trei în cor. Îi bufnește râsul pe toți de partea cealaltă a mesei.

Situația asta îmi aduce aminte de copilărie, când vedeam alte grupuri de băieți ca dușmane sau măcar rivale, la început, o specie diferită cu adidași suspect de scumpi și pomeți înalți sau cu vreun roșcovan printre ei. Până când începeam să ne jucăm împreună și ne dădeam seama că, de fapt, suntem cam la fel.

Că stăm aici, la DIICOT, pentru că un grup l-a prins pe celălalt pe stradă și-l ține captiv, pare extrem de pueril acum. Ca o călătorie fictivă într-un loc unde copii mari în uniforme se joacă de-a v-ați ascunselea.

“De ce ne-ați arestat?”, îi întrebăm. “N-am făcut nici unul nimic. Și nici măcar nu eram aproape de Piața Victoriei”.

“Ascultă-mă, ni s-a dat ordin să facem 100 de arestări. Și-am făcut 100 de arestări. Nici nouă nu ne convine, dar suntem militari. Trebuie să îndeplinim ordinele, înțelegi?”, răspunde un jandarm.

“Dar de ce ne-ați luat pe noi? Uită-te la noi! N-arătăm a huligani deloc!”

“E simplu. Cu slăbănogii nu e așa multă muncă. Știm și noi cum arată huliganii. Îi vezi p-ăia din partea stângă?”. Jandarmul arată spre un grup de vreo cinci băieți, care așteaptă în alt colț al holului. “Îi știm după fețe de la meciurile de fotbal, i-am mai arestat și înainte.”

Un miros puternic de benzină umple brusc holul. Un jandarm trece pe lângă noi, cărând cu grijă o pungă de plastic cu patru-cinci sticle. Sunt molotoave care au fost găsite asupra huliganilor din Piața Victoriei, spun jandarmii.


Sursa:

http://casajurnalistului.ro/primul-meu-live-pe-facebook/


Accesând acest site web ești de acord cu termenii și condițiile - notă informativă & termeni și condiții.
Satanism-Spiritual-Seruah-Hail-Satan-666
Contact | Notă legală | Arhivă Bucuria lui Satan / Joy of Satan Archive | Securitate și IT
© Seruah 2015 - 2017 | Spiritualitate și Satanism Spiritual, meditații, puterile minții și ale sufletului, expunerea / demascarea Noii Ordini Mondiale.