NAUFRAGIATORII (capitolul 5 din cartea Puterea Albilor, de George L. Rocwell)

        Alte capitole traduse în limba română:


Acest articol nu a fost revizuit, prin urmare poate conține greșeli gramaticale, de scriere sau exprimare.

Capitolul 5

De regulă, în cele mai multe bande criminale „cetele” ajung să facă toată treaba murdară în timp ce „capul” nu-și ia doar partea sa, ci și cea care se cuvine celorlalți. De obicei, marea majoritate a „cetelor” nici măcar nu știu cine e șeful cu adevărat. Mai mult, „capul” obișnuiește a avea o „fațadă respectabilă.”

Exact așa stau lucrurile și în cazul bandei criminale internaționale a naufragiatorilor și prădătorilor ce se numesc „comuniști.” „Capul” acestor naufragiatori comuniști este un gen de șef mai special. Acesta se înfățișează în fața lumii drept însăși esența respectabilității, aproape nimeni nu-i cunoaște adevărata natura de criminal și de tâlhar, nici măcar cei din propriile sale „cete” de comuniști.

Însă în ciuda tuturor fațadelor și a mușamalizărilor, există totuși o modalitate sigură de a afla cine e adevăratul șef.

În gloata lui Capone, puteai înjura torpidele. Însă dacă făceai vreo remarcă neadecvată despre Marele Al (din Al Capone), dispăreai imediat din peisaj.

În China, poți avea toată „libera exprimare” pe care o vrei – atâta timp cât nu-l critici pe Mao Tse Tung.

În Cuba, poți avea toată „libera exprimare” pe care o vrei – atâta timp cât nu-l critici pe Castro.

Hai să vedem dacă în America e cineva pe care nimeni nu are voie să-l critice.

Cu siguranță nu e președintele. Ridiculizarea președintelui e un sport național. Odată, lui Lyndon Baines Johnson i-a fost imposibil să vorbească din cauza criticilor pe care protestatarii le strigau la adresa lui.

Îi poți înjura pe polonezi, pe irlandezi, pe germani și scandinavi, chiar și pe catolici și pe însuși papa – așa cum putem vedea din spectacolul „The Deputy” a lui Rudolph Hocuth. Îi poți critica și pe negri dacă o faci sub masca „drepturilor federale” sau a dragostei grijulii pentru „oamenii de culoare.” Asta se întâmplă mereu, din nord până în sud. Huntley și Brinkley au difuzat un reportaj despre proiectul de adăpostire a negrilor din St. Louis, în care-i arăta pe negri într-o lumină brutal de negativă pe care aceștia și-au creat-o cu propriile mâini.

Însă CINE îndrăznește să-i critice pe EVREI?

Îți poți imagina o emisiune TV găzduită de Huntley și Brinkley care să vorbească despre faptul că aproape toți spionii sovietici de la noi, precum Rosenbergs, Soble, Soblen, Brothman, Gold, Moskowitz, Greenglass, Weinbaum, etc., au fost EVREI?

Oricărui american sincer nu-i trebuie decât un moment de reflectare în care să privească în propriul SĂU suflet, pentru a vedea că SINGURUL grup cel mai temut din țara „noastră,” e cel EVREIESC.

Nimeni NICIODATĂ nu-i critică pe evrei. Ai tu curajul s-o faci?

Cum s-a ajuns aici? Ce e așa de special cu privire la acești evrei?

De ce tuturora le e TEAMĂ de ei?

Poți avea teamă doar față de ceea ce are vreun fel de PUTERE asupra ta.

Ce putere au evreii peste noi? Și cum au dobândit-o?

Mult mediatizata „little old lady in sneakers” a fost aceea care m-a făcut să mă gândesc pentru prima dată la puterea pe care evreimea o are.

Timp de treizeci și doi de ani din viața mea am crezut, la fel ca aproape toți americanii, că evreii nu sunt decât un grup religios special, care sunt pricepuți în ale negoțului. De asemenea aidoma majorității americanilor, am crezut că au o afinitate specială pentru bani și o abilitate fantastică de a face bani. Și cam asta e tot.

Bineînțeles că am auzit toate acele știri false despre evrei. Însă din nou, asemenea milioanelor de americani, am crezut că aceste acuzații la adresa evreilor nu erau decât productul bigoteriei, a transformării lor în „țap ispășitor” și a invidiei datorită acestei abilități evreiești.

Apoi, în 1950, când antrenam piloți în forțele maritime și navale în strânsă legătură cu trupele terestre din timpul războiului coreean, am devenit interesat în încercarea de al pune pe Douglas Macarthur în Casa Albă.

Ca ofițer naval, îl cunoșteam și-l respectam pe Douglas Macarthur. Eram încredințat că era cel mai potrivit pentru funcția de președinte al SUA. În timpul campaniei din 1952 pentru a-l nominaliza în tabăra republicană, am vrut să fac tot ceea ce puteam pentru a ajuta. În The San Diego Union am citit o scrisoare de la o femeie care se plângea că nimeni nu o ajuta să organizeze o adunare pentru Macarthur. Așa că am sunat-o pe acea doamnă (al cărui nume l-am uitat) și m-am oferit să o ajut cu ce puteam. A fost foarte recunoscătoare și m-a invitat în căsuța în care locuia ca pensionară împreună cu soțul ei.

Am început să-i spun toate lucrurile despre care credeam că ar putea fi făcute. Am sugerat să închiriem o sală și să ținem acolo o adunare. Ea a zâmbit doar cu un zâmbet răbdător și trist, după care m-a oprit.

„Nu,” mi-a zis, „nu e atât de ușor să închiriezi o sală, chiar și dacă plătești. Nu sunt dispuși să închirieze!”

„Ce vrei să spui!” am izbucnit eu. „Cine nu vrea să închirieze o sală?”

Aceasta a privit ciudat și zeflemitor la soțul ei, în mod clar cerându-i prin priviri ceva.

Acesta a dat din cap.

„Cine nu vrea să închirieze o sală?” am întrebat din nou, privind când la unul când la altul.

La care femeia a inspirat profund cu o privire mâhnită și mi-a spus: „Evreii.”

„Evreii!” am exclamat involuntar. „Ce au evreii de-a face cu asta? Ce le pasă dacă tu poți sau nu să închiriezi o sală?”

„Aceștia îl urăsc pe Macarthur!” mi-a răspuns ea și a început să spună mai multe, când am întrerupt-o.

„Îl urăsc! Asta e prostesc! Presupun că unii îl urăsc. Însă cu certitudine nu toți! Și cu siguranță nici unul dintre ei nu-l urăsc pe atât de mult încât să vă împiedice să închiriați o sală de adunare pentru Macarthur!”

Aceasta a inspirat din nou profund, părând rănită. „E adevărat,” mi-a zis, „toți evreii îl urăsc. Privește asta spre exemplu!” Și mi-a dat o copie a ziarului The California Jewish Voice. Acolo scria: „MACARTHUR SE APROPIE: HITLER INTRĂ ÎN CANCELARIE!”  iar ziarul a continuat să îndruge că Generalul Macarthur era o amenințare, un fel de „Hitler nou!” Nu puteam să cred!

„E doar un ziar!”
am contrazis-o. „Probabil e doar o publicație extremistă. Sunt convins că evreii nu-și imaginează că Macarthur e cu adevărat un alt Hitler!”

Femeia mi-a arătat un alt ziar evreiesc, The B’Nai B’Rith Messenger. Tonul din acesta era mai demn, însă exprima aceiași ură pentru Macarthur. Apoi mi-a arătat un alt ziar evreiesc. În majoritatea dintre acestea apăreau imagini josnice cu McCarthy și învinuiri teribile la adresa lui și a lui Macarthur, dar și un venin de netăgăduit împotriva acestor doi oameni.

Aceasta e experiența care-l așteaptă pe tot americanul sincer care începe să se gândească la întrebarea evreiască. Dintr-o dată am fost expus unei lumi secrete pe care americanul de rând nici măcar nu și-o imaginează și pe care nu o vede niciodată: lumea secretă a evreilor. În același ziar, The California Jewish Voice, am văzut următorul titlu al unui articol scris de editorul Sammy Gach: „SLAVĂ DOMNULUI!” – în ziua în care Rusia a anunțat că deține bomba nucleară (Jewish Voice, 30 septembrie 1949).

Am văzut sute de alte articole trădătoare. Însă majoritatea americanilor sunt prea obloniți și prea nepăsători pentru citi vreodată ziarele evreiești. Mai repede sau mai târziu, indiferent de cât de mult e americanul de rând ținut în întuneric – sau se ține pe el însuși în întuneric imaginându-și că e un „bigot” dacă se apucă să descopere trădarea evreiască împotriva țării și a națiunii sale – acesta va găsi dovada acestei lumi evreiești unificate, străine și fanatice în mijlocul poporului său; care în fața oamenilor, într-un mod implacabil, detestabil, dușmănos, înverșunat și diabolic, apare a fi doar un grup religios „persecutat.”

Totuși, la acea vreme nu am priceput totul. Era prea fantastic. Eram convins că undeva la mijloc era vorba de o neînțelegere. Însă doamna mi-a dat câteva cărți și ziare pe care să le iau acasă și să le studiez.

Când am ajuns acasă, m-am uitat la primul ziar. Se numea Common Sense, iar titlul era „DICTATURĂ COMUNISTĂ PÂNĂ ÎN 1945!”

Am realizat imediat că am descoperit natura paranoică a acestei „temeri evreiești” monstruoase despre care mi-a spus acea femeie – o fantastică „uneltire” evreiască „globală” – și nici n-am putut s-o termin de citit. Părea prea prostească și dezgustătoare pentru a fi citită de un om inteligent.

Însă în acele câteva rânduri pe care le-am citit, Common Sense mi-a prezentat dovezi cu privire la natura evreiască a comunismului și a Revoluției Rusești. Ca surse pentru unele dintre aceste dovezi de necrezut, a fost dată Enciclopedia Evreiască și mai multe documente oficiale ale Guvernului SUA.

Aceasta părea o oportunitate excelentă de a pironi o idee atât de fantastică ca aceea că comunismul era evreiesc și mi-am propus să verific aceste așa-zise „dovezi.” Am mers la biblioteca publică din San Diego și am răsfoit prin volumele menționate în Common Sense. Acolo, printre stivele întunecate din biblioteca publică din San Diego, m-am trezit din cei treizeci de ani de somn politic stupid, același somn mortal care închide ochii oamenilor noștri și care îi face să coopereze cu inamicii spre propria lor distrugere, toate în numele „bunei cetățenii,” a „fraternității” și a celorlalte grupuri de oameni „drăguți.”

Am descoperit o întreagă lume secretă: lumea evreilor.

Iar lumea evreilor e secretă doar pentru că ne-evreilor nu le vine să creadă că există o astfel de lume și prin urmare nu o caută niciodată!

Probabil una dintre cele mai simple feluri de a explica această lume secretă evreiască chiar și celui mai ostil cititor, e să-l las să facă un simplu experiment. Iar aici e un catalog cu miile de producători care sunt forțați să-i plătească pe evrei pentru a pune pe etichetele produselor lor un simbol ce se cheamă „hechsher,”și pentru care rabinii percep o taxă specială!

Cel care are îndoieli cu privire la acest lucru, e invitat să meargă în bucătărie și să scoată din dulap diferite conserve cu mâncare, câteva cutii cu prafuri de curățat, săpun, etc. Examinează cu atenție etichetele acestor conserve și vezi dacă găsești fie un mic „U” încercuit, ori un „K.” Litera „U” înseamnă Uniunea Congregațiilor Evreilor Ortodocși din America, iar „K” înseamnă cușer. Vei găsi aceste simboluri evreiești pe cea mai mare parte din alimentele tale. Mai jos sunt câteva reclame preluate din ziare evreiești, pentru a-ți face o idee despre ceea ce se petrece în lumea secretă a evreilor:

Produsele alimentare din Canada au pe etichete „MK” (Montreal Kosher) și „COR” (Canadian Orthodox Rabbis).

Pe data de 23 aprilie 1969 ziarul The Wall Street Journal a dezvăluit faptul că companiile alimentare plăteau milioane și milioane de dolari pentru a putea pune aceste simboluri pe etichetele produselor lor. În fapt, chiar și ziarul The Jewish Newsletter, pe 1 iunie 1959, a avertizat evreii că această afacere cu „K” și „U” e pur și simplu o escrocherie, și că dacă escrocii evrei n-ar fi lăsat-o mai moale, ne-evreii s-ar fi prins și astfel s-ar fi dezlănțuit iadul!

Întreaga afacere evreiască era cât pe ce să ajungă o știre națională după ce un rabin lacom din Indianapolis a dat în judecată compania Coca-Cola în 1957 (după cum arată arhivele curții judecătorești), făcând-o să-i plătească 30.000 dolari pentru a-și pune simbolul său hechsher (cușer) pe această băutură răcoritoare! (Același ziar evreiesc evidențiază faptul că cele mai înalte autorități rabinice mărturisesc că nici Coca-Cola și nici alte băuturi nu necesită supraveghere rabinică!)

Aceștia sunt 30.000 dolari plătiți unui singur rabin dintr-un singur oraș, de o sigură companie, pentru a pune aceste simboluri pe o singură băutură răcoritoare menită pentru consumul american general – despre care aproape nici un american nu știe nimic.

Însă ne-evreii sunt aceia care plătesc pentru această escrocherie. TU, vasta majoritate, plătești acel rabin nu numai în Indianapolis, ci în fiecare oraș și stat din America, zi de zi, an de an, pentru a-ți face aproape toată mâncarea cușer – adică evreiască!

Pentru câtă vreme crezi că i-ar tolera evreii pe catolici dacă aceștia ar opera o escrocherie pe atât de hotărâtă, care să ne costă pe noi toți milioane de dolari ca tribut și care să impună practicile religioase catolice asupra mâncării întregii populații? Pentru câtă vreme crezi că ar tolera evreii o „minoritate” nazistă în Israel, care să insiste să aibă o un stormtrooper nazist în fiecare fabrică alimentară evreiască, care să pună o mică zvastica pe fiecare dintre conservele cu mâncare consumate de evrei?

Continuându-mi cercetarea într-un alt domeniu al vieții secrete al evreilor am găsit, în documente și studii de o calitate ireproșabilă întreprinse de serviciul secret de informații ale propriului nostru Guvern SUA, că Revoluția Rusă nu a fost deloc „rusească,” ci a fost condusă aproape în totalitate de evrei! Un tabel făcut de Robert Wilton în aprilie 1918 pentru Secțiunea G-2 (a Serviciilor Secrete Militare ale SUA), arată că la momentul Revoluției Ruse, în funcții de conducere erau: 384 comisari, dintre care 2 negrii, 13 ruși, 15 chinezi, 22 amerindieni și mai mult de 300 de evrei. Dintre evrei, 264 au venit în Rusia din Statele Unite după căderea Guvernului Imperial.” (War Records Division of the National Archives. Record Group 120: Records of the American Expeditionary Forces.) Aceștia nici măcar nu erau evrei ruși, ci evrei din New York!

La pagina 2 al acestui raport al serviciilor secrete către Washington, tratând subiectul naturii Revoluției Ruse, Căpitanul Montgomery Schuyler, G-2, Intelligence, expune situația în mod brutal și pe atât de clar încât nu rămâne urmă de îndoială: „Probabil că nu e înțelept să vorbești prea deschis despre aceste lucruri în Statele Unite,” scrie Schuyler în raportul său, „însă mișcarea bolșevică este și dintotdeauna a fost direcționată și controlată de cei mai murdar tip de evrei ruși.”

Aici era dovada zdrobitoare că Revoluția „Rusă” nu a fost deloc rusească, ci doar o CAPTURARE a Rusiei de către o bandă de EVREI criminali!

Ba mai mult, am descoperit că am fost victima unei escrocherii dintre cele mai putrede din toată istoria: folosirea cortinei RELIGIEI pentru a acoperi o conspirație spurcată și criminală de ucidere și prădăciune.

Răsfoind prin anumite surse EVREIEȘTI am dat de o carte publicată de evrei, care se numea „Who’s Who in American Jewry” (Cine-i ce, în evreimea americană). Pe coperta interioară scria așa: „Cititorul să se întrebe acum dacă nu cumva el, la fel ca și mine, a crezut că evreii sunt un grup RELIGIOS. Ni se spune că dacă cineva se leapădă de iudaism, atunci acesta nu este un evreu.”

Imaginează-ți oroarea și surprinderea mea când la pagina 556 din cartea Who’s Who in American Jewry, am dat de fotografia și numele conducătorului Armatei Comuniste ateiste, Leon „Troțki,” al cărui nume real era „Bronstein!” (vezi imaginea de mai jos)
În aceiași carte evreiască la pagina 673, am găsit că Maxim Litvinoff, primul ministru de externe al Rusiei Sovietice, era listat cu mândrie de evrei drept un evreu american pe nume FINKLESTEIN! Acum, dacă evreii sunt sinceri atunci când ne spun că ei nu sunt o rasă sau o conspirație, ci doar un grup „religios,” de ce-i listează pe acești militanți ateiști, BOLȘEVICI, nu doar ca americani ci și ca adepți ai „iudaismului?”

De atunci am găsit același lucru și în cărțile scrise de evrei în ziua de azi, cărți pe care gentilii arareori se deranjează să le investigheze. În cartea din 1965 „Who’s Who in World Jewry” (Cine-i ce, în evreimea mondială), aprobată de B’Nai B’Rith, de Seminarul Teologic Evreiesc, etc., la pagina 29 l-am găsit listat pe teoreticianul șef al Partidului Comunist, Herbert Aptheker, al cărui fiică comunistă, Bettina, conducea revoltele din Berkeley!

Fiind conștient de cât de incredibile pot părea toate aceste lucruri pentru americanul de rând (pe cât de incredibile au fost și pentru mine atunci când am dat de ele pentru prima dată), voi include aici un document pe care l-am găsit mai târziu în Librăria Congresului, un document pe cât de șocant, pe atât de incontestabil – în cei 15 ani de când l-am descoperit, timp în care l-am prezentat în mod constant la mii de oameni, în discursuri universitare, încă n-am găsit pe nimeni care să contrazică măcar o pagină din acesta. În ziarul London Illustrated Sunday Herald de pe 8 februarie 1920, am găsit un articol de o pagină întreagă scris de Winston Churchill (unde e inclusă și o poză cu acesta, pentru a elimina orice dubiu cu privire la identitatea autorului), intitulat „Sionismul contra bolșevismului – o luptă pentru sufletul poporului evreu.”

În articolul său de o pagină întreagă, Winston Churchill expune faptul că poporul evreu de peste tot din lume era divizat între două cauze: sionismul și comunismul.

Acesta scoate în evidență  faptul că REVOLUȚIA RUSĂ NU A FOST DELOC „RUSĂ,” CI DOAR O CAPTURARE A POPORULUI RUS DE CĂTRE EVREII INTERNAȚIONALI, ATEIȘTI ȘI MARXIȘTI! Fie Winston Churchill e un mincinos, un „bigot,” un „țap ispășitor” și un „urâtor” – fie ție și altor milioane de ne-evrei, v-a fost interzis accesul la unele dintre cele mai mari fapte ale istoriei lumii! Dacă revoluțiile comuniste nu sunt actul oamenilor din țările respective, ci mai degrabă sunt o capturare a acestor țări de către evrei, DUPĂ CUM A FOST ȘI CAZUL RUSIEI – atunci îți e imposibil de a te proteja de o revoluție comunistă în America, dacă în prealabil ți-e interzis accesul la adevărul că revoluțiile comuniste sunt EVREIEȘTI! Și exact aceste adevăruri îți sunt denegate ție și altor milioane de americani, pentru a te lăsa neajutorat în fața acestei agresiuni evreiești arogante.

Aici am descoperit a doua diagramă falsificată care e băgată pe gât cu forța poporului meu; prima a fost minciuna că nu există specii sau rase printre oameni, cu toate că peste tot în Natură există rase diferite. Iar aici avem a doua mare minciună a falsificatorilor: că evreii nu sunt decât „o religie persecutată” și nicidecum o rasă sau specie umană responsabil de comunism!

Pe urmă am găsit în ediția de pe 3 februarie 1949 a ziarului New York Journal American, că Jacob Schiff (vezi imaginea de mai jos) – pe atunci capul gigantului imperiu financiar numit „Kuhn, Loeb & Co.” și bunicul femeii care acum deține ziarul de aripă stânga New York Post – a „injectat peste douăzeci de milioane de dolari în Revoluția Rusă,” finanțând un alt evreu pe nume Troțki (Bronstein) în misiunea sa de a ucide în masă „rușii albi” presupuși a fi „creștini,” „anti-creștini” și anti-comuniști!

Cel mai surprinzător și revelator dintre toate era conexiunea uneori aproape invizibilă dintre comunistul aparent pur gentil și inevitabilul evreu care pândea pe din dos – după cum explica Churchill în articolul său.

Lenin, care nu era evreu, era căsătorit cu o evreică pe nume Krupskaya. Stalin, care de asemenea nu era evreu, era căsătorit cu sora lui Lazar Kaganovitch, Rose – o evreică. Fiul lui Stalin s-a căsătorit cu o altă evreică și se face că Khrushchev era protejatul aceluiași evreu, căsătorindu-se cu o altă evreică din familia Kaganovitch. Cheddi Jagen, premierul comunist al Guineei, e căsătorit cu o evreică din Chicago pe nume Janet Rosenberg.

În țările satelit s-a întâmplat același lucru. Mai mulți evrei! Chiar și acel „prieten” sacru al Americii, Tito, era protejatul lui Moses Pijade – un alt evreu care a și „sugerat” propulsarea lui Tito. În Cuba îl găsim pe evreul Zincowich, sfătuindu-l pe Fidel departe de ochii lumii. Evreica Anna Pauker a făcut același lucru în România. Evreul Berman a condus Polonia, evreul Rakosi (Rosencranz) a dirijat Ungaria și evreul american Gerhardt Eisler conducea Germania de Est!

În SUA, FBI-ul împreună cu alte agenții capturau și/sau expuneau hoarde întregi de evrei spioni și comuniști: Julius și Ethel Rosenberg, Morton Sobell, Harry Soblen, Robert Soblen, Sidney Weinbaum, Judith Coplon, David Greenglass, Abraham Brottman, Miriam Moskowitz, Kramer (Cohen), Harry Gold, Joseph Weinberg, Nathan Silvermaster, Klaus Fuchs, Jacob Golos, Kruger-ii (Coheni), White (Weiss), Alex Trachtenberg, V. J. Jerome (Isaac Romaine), Simon Gerson, Alex Bittelman, Betty Gannett, Isadore Begun, Jacob Mindel, Israel Amter, W. Veinstone, Fred Fine, Sid Steinberg, Louis Weinstock, Albert Lannon, Fred Rose, „J. Peters” Goldberger, Jacob Stachel, Gerhardt Eisler, Hanns Eisler, „John Gates” (Israel Regenstreif),  Gilbert Greenberg, „Gus Hall” (Arvo Mike Halberg), Irving Potash, Carl Weissburg, Philip Bart, Philip Jaffe. Andrew Roth, Mark Kayn (Mark Julius Ginsberg) „Gil Green” (Gilbert Greenberg), „Carl Winter” (Philip Carl Weissberg); numele au fost uneori schimbate, însă fețele evreiești ca de cămilă erau mai mult decât suficiente pentru a-i identifica pe aceștia drept evrei. (Această listă cu promotorii comunismului și spionii care au fost identificați ar putea fi extinsă la câteva pagini, dacă ar fi ajutat la ceva afară de simpla redare a acestor nume. Însă lista de față ar trebui să fie îndeajunsă pentru eliminarea oricărei întrebări din mintea oricărui cititor, referitor la inspirația evreiască din comunism.)

Dintre cele 41 de persoane care lucrau cu înregistrările comuniste în ale noastre laboratoarele radar secrete din Fort Monmouth, 39 s-au dovedit a fi evrei! Dintre cei 18 americani condamnați pentru spionaj pentru Uniunea Sovietică începând cu 1964, 16 au fost evrei și unul negru! Dintre cei 21 de condamnați pentru conspirație comunistă menită a răsturna Guvernul SUA prin forță și violență ilegală, 18 erau evrei! Când FBI-ul a pus mâna pe grupul „Second-string Politburo,” din cei 17 membrii, 14 dintre trădători au fost identificați a fi evrei! 9 din cei 10 membrii ai grupului „Hollywood Ten” care, atunci când au fost întrebați dacă erau evrei și-au exprimat dreptul la tăcere, erau evrei! În Arhiva Națională SUA din Washington DC., cercetătorul Harold Arrowsmith a găsit o scrisoare datată din 23 februarie 1921, de la J. Edgar Hoover – asistentul special al ministrului de justiție – trimisă lui W. L. Hurley, din subsecretar de stat, din Departamentul de Stat, Washington DC. Aceasta poartă numărul de dosar al Departamentului de Stat și redă următoarele:


„Am primit scrisoarea dvs. din instanța a patra (U-H/861.0O/7885) ce face referire la copia de expediere nr. 62 din Consulul American din Reval, de pe 1 decembrie 1920, în raport cu diseminarea propagandei bolșevice, a fost emisă o listă a cărei conținut va fi comunicat Consulului American din Reval. „În urma unei examinări a numelor și adreselor menționate, se arată că cel puțin o porțiune majoră din lista cu cele douăzeci și două de nume e autentică, în special pentru că J. Ferguson (în mod evident Isaac Ferguson); Felix Frankfurter: Jacob Hartman și Fred Biedenkapp – toți sunt actori cunoscuți ai acestei mișcări.” (semnată) J.E. Hoover, asistent special al ministrului de justiție.

Așadar, guvernul nostru a știut în tot acest timp că Frankfurter era bolșevic! Au știut asta când Frankfurter introducea spioni comuniști, cum a fost protejatul acestuia, Alger Hiss, în Departamentul de Stat. Și Roosvelt trebuie că a știut acest lucru atunci când l-a pus pe același evreu trădător în Curtea Supremă, în 1939. Însă nimeni n-a îndrăznit să-i spună publicului american despre aceasta.

Un alt protejat al lui Frankfurter a fost Dean Acheson, secretarul „nostru” de stat care a ajutat China să ajungă pe mâna comuniștilor. Când prietenul lor mutual, Alger Hiss, a fost judecat pentru sperjur și spionaj comunist, Acheson și Frankfurter, care era judecător în Curtea Supremă, au depus amândoi mărturie în favoarea acestui spion comunist!!

La începutul carierei sale, înainte de a construi o mașinărie care să lucreze în locul său, Frankfurter era un comunist pe față. A condus o gloată în apărarea lui Sacco și Vanzetti, anarhiștii comuniști care în cele din urmă au fost executați. Acesta a mai fost avocat al corporației industriale ruso-americane care a fost fondată pentru a organiza și finanța industria textilă din Rusia după victoria bolșevică din 1917.

Printre alții despre care acum se știe că au fost comuniști îndoctrinați de Frankfurter la școala de drept din Harvard și mai târziu plasați în poziții cheie din guvern, se numără și Lee Pressman, John Abt (avocatul pe care asasinul președintelui, Oswald, l-a cerut înainte de a fi împușcat de evreul Rubenstein), și Nathan Witt – toți evrei.

Am răsfoit ziarul Daily Worker și am descoperit că în acesta atmosfera era strict „cușer.” Conținea anunțuri emoționante de tipul „În memoria mamei noastre dragi” de la Bernie, Abie, Izzy și Nathan Ginzberg, anunțuri de picnicuri la „minunata dumbravă Weinbaum,” un anunț pentru magazinul „Harry’s Clothing” care promite atât reduceri speciale pentru clienții comuniștii abonați la ziarul Worker, cât și pentru costumele rabinice. Editorul ziarului Worker la acea vreme era „John Gates,” însă când „Gates” a fost arestat, s-a aflat că numele său real era Israel Regenstreif!

Am citit prin ziare că în Rusia antisemitismul era agresiv. În același timp îi vedeam pe evrei lăudându-se că capul propagandei sovietice era un evreu: Ilya Ehrenberg! Cu toți evreii care erau prinși în flagrant ca fiind spioni comuniști, ar surprinde pe cineva că evreul Ehrenberg, capul propagandei sovietice, a căutat să răspândească ideea că comuniștii erau „anti-evrei?”

Chiar și în Japonia și în China, am găsit că primii plantatori ai semințelor comuniste erau evrei. În Japonia a existat o Anna Rosenberg, și ghici cine a plecat în China pentru a deveni consilier al lui Sun-Yat Sen? Bătrânul evreu George Sokolsky, cronicarul nostru „conservativ!”

Pentru o persoană inteligentă, faptele erau de necontestat. Pot fi inexplicabile, însă pur și simplu de netăgăduit. Comunismul e evreiesc! Evreul ateist și rasial Marx l-a început, iar ceilalți evreu precum Engles și LaSalle s-au cârmuit. Iar evreii, cel puțin cei din Statele Unite, erau aproape unanimi în suprimarea și ura lor veninoasă împotriva oricăruia îndrăznea doar să pună întrebări despre acest lucru. Nu trebuia decât să observi numărul comuniștilor evrei și a celor ce se mixează rasial pentru a te trezi cu o campanie de isterie împotriva ta, fiind etichetat drept „urâtor!” Aceiași oameni care strigau cel mai tare că vor „libertăți academice” pentru a răspândi comunismul, erau și cei mai nemiloși în campania lor de suprimare a oricui individ care dorea să discute despre implicarea evreilor în aceste lucruri.

Unul dintre lucrurile care le pune piedică celor mai multor oameni de a crede că evreii se află în spatele comunismului, e faptul că evreii sunt renumiți pentru faptul că iubesc banii și, prin urmare, se crede că aceștia sunt fără nicio excepție „capitailiști.”

Ideea că, datorită faptului că evreii iubesc banii aceștia „nu pot fi comuniști,” ar fi adevărată dacă comunismul ar fi „cinstit,” dacă comunismul ar fi într-adevăr o mișcare menită a-i ajuta pe oamenii săraci, așa cum pretinde a fi.

Însă în toate locurile în care comunismul a ajuns la putere, oamenii săraci nu sunt ajutați; întotdeauna comunismul îi plasează pe evrei în poziții de putere și avere imensă și îi jefuiesc și-i înrobesc pe oameni.

Cu alte cuvinte, comunismul cu evreii nu reprezintă o ideologie veritabilă; e un joc de încredere, o escrocherie și o metodă de utilizare a forței și a revoluției pe post de scurtătură pentru obținerea averii și a puterii – care de regulă sunt mai greu de obținut prin metode de „afacere” normale (chiar și atunci când pui în aplicare acele metode de „afacere” pentru care evreii sunt renumiți). Comunismul reprezintă vechile metode de „naufragiere,” spre profitul criminal al evreilor comuniști!

E un fapt dovedit acela că comunismul a fost finanțat în mare parte de evrei bogați, începând cu Rothschilds și continuând cu Lehmans, Sterns, Oppenheimers, Rosenwalds și cu alte familii bogate de evrei, chiar de aici din America.

Spre exemplu, însăși Marx a fost finanțat de un milionar producător de săpun, pe nume Joseph Fels (săpunul FelsNaptha). După cum s-a amintit deja, Jacob Schiff, șeful companiei Kuhn, Loeb & Co., i-a dat peste 20 milioane de dolari evreului Leon Trotsky (Bronstein), pentru a duce la bun sfârșit capturarea poporului rus de către evreii comuniști. (Preluat din ziarul New York Journal American, 3 februarie 1949)

La o întrunire din Madison Square Garden, New York, la care au participat dezi de mii de evrei pentru a celebra victoria revoluționară din Rusia, Jacob Schiff – același multimiliardar evreu șef al companiei Kuhn, Loeb & Co., a trimis următoarea telegramă comitetului organizator, întrucât el nu a putut ajunge acolo: „Transmite-le din partea mea celor care sunt prezenți în această seară, că regret nespus că nu am putut să sărbătoresc cu prietenii libertății rusești, recompensa pe care am sperat-o și pentru care ne-am luptat în acești lungi ani!” (New York Times, 24 martie 1917, pagina 2).

În această ordine de idei, e de asemenea interesant a se nota faptul că comunismul, care se presupune a fi un product al sărăciei, a prosperat în Statele Unite nu în regiunile în care oamenii sunt mai săraci, cum ar fi Appalachia sau Mississippi. În fapt, statisticile FBI arată că există mai puțini comuniști în Mississippi (doar unul), care e cel mai sărac stat din America, decât în oricare alt stat din Uniune! În același timp, aceleași statistici FBI arată că cele mai mari concentrații de comuniști se află în New York și Los Angeles, care dețin cea mai ridicată concentrație de bogăție – dar și de EVREI!

Ori de câte ori un comunist a candidat la alegeri, voturile comuniste au fost aproape perfect sincronizate din punct de vedere geografic, cu zonele în care se află cei mai mulți evrei: din nou, New York City, Los Angeles, Miami Beach și alte zone în care există o concentrație atât de bogăție cât și de evrei. Cel mai recent candidat comunist, Aptheker, un evreu, nu a candidat în statele lovite de sărăcie precum Appalachia sau Mississippi, ci în bogatul oraș New York City!

Și în final, pentru a spulbera noțiunea conform căreia evreii bogați „pur și simplu n-au cum” să fie comuniști pentru că evreii „iubesc banii,” nu trebuie decât să privești în registrul comuniștilor de top pentru a vedea că sărăcia n-are nimic de-a face cu aceștia, pe când evreimea cu siguranță că da.

Un exemplu primar e Charlie Chaplin (vezi imaginea de mai sus), un om cu o avere enormă pe care a câștigat-o aici în America prin sistemul nostru, sistem pe care comunistul Charlie Chaplin l-a urât și l-a atacat pe atât de vicios încât până și departamentul nostru de stat procomunist l-a exclus din America datorită activității sale procomuniste! (Chaplin nu s-a sinchisit niciodată să devină un cetățean al Statelor Unite!)

La o primă privire e dificil de observat de ce anume, un om care s-a bucurat de o atât de mare generozitate și bogăție din partea Americii, cum a fost cazul lui Chaplin, putea fi comunist. Însă să înțelegem un fapt – același fapt pe care-l vei întâlni la baza fiecărei activități comuniste, pentru a înțelege tendințele comuniste ale lui „Charlie Chaplin”: numele real al lui Chaplin e IRAEL THORNSTEIN și el nu e nici american și nici englez – CI UN EVREU!

Am fost de-a dreptul impresionat să descopăr că adesea de-a lungul istoriei, nu doar în cazul comunismului ci și a altor personalități mondiale care  au comis diverse atrocități, în spatele muncii murdare s-a aflat întotdeauna un evreu sau o evreică.

Cazul clasic are loc în cartea Estera din Tora, care e favorita evreilor, în care evreii relatează plini de bucurie că prietena regelui, Estera, a avut succes când a căutat să-l convingă pe rege să spânzure douăzeci de mii de Gentili (ne-evrei) inocenți, un „succes zdrobitor” pe care evreii îi celebrează în fiecare an prin sărbătoarea „Purim.”

Am găsit același tipar și în Roma antică unde, în timpul unei persecuții a romanilor albi care erau „creștini,” sub Nero, prietena evreică a acestuia, pe nume Poppaea, în mod subtil și-a exprimat sugestia evreiască care a schimbat istoria globală. L-a determinat pe Nero să-și ucidă mama, soția și să dea mii de romani în ghearele leilor în Colosseum. (Ediția din 1960 a Enciclopediei Americane, vol. 22, pagina 364, redă următoarele: „Incidentul răscumpărător din cariera acesteia pare a fi mila pe care a cerut-o cu stăruință în fața lui Nero, pentru evrei”!)

Unul dintre argumentele pe care le aud mereu din partea oamenilor care încercă să „mă pună la perete” pentru că spun că există o conspirație evreiască, comunistă și sionistă ce operează în America operează și la nivel global, e acela că, dacă aceste lucruri ar fi fost adevărate, atunci „FBI-ul s-ar fi ocupat el de asta.”

Cu toate că J. Edgar Hoover a pus în repetate rânduri emfază pe faptul că FBI-ul nu poate urmări pe nimeni în justiție, americanii uită de asta în mod continuu!

Inițialele „FBI” înseamnă Biroul Federal de Investigație. Iar „investigarea” e tot ceea ce FBI-ul poate face. Pentru ca aceștia să poată lua măsuri împotriva inamicilor Statelor Unite, trebuie mai întâi să obțină permisiunea de a face asta din partea Departamentului de Justiție, care controlează FBI-ul. Iar dacă Departamentul de Justiție nu vor demara o urmărire în justiție sau dacă refuză să emită mandate de arestare, lucru care s-a întâmplat din nou și din nou chiar și în cazul unor cazuri flagrante, atunci FBI-ul e complet neajutorat. În fapt I. Edgar Hoover, directorul FBI-ului (despre care cred că a fost aproape complet responsabil de ascunderea conspirației comuniste din America din ultimii 30-40 de ani), e neajutorat chiar și atunci când vine vorba de înștiințarea poporului american cu privire la lucrurile care se petrec. Acesta poate fi concediat imediat de președinte sau, tehnic vorbind, chiar și de Departamentul de Justiție. Iar dacă Hoover ar chema lucrurile pe nume în ceea ce-i privește pe evrei, acesta ar DISĂREA numaidecât! Și fără doar și poate că ar fi înlocuit cu unul dintre gentil pupincuriști procomuniști de care ne e arhiplin Departamentul nostru de Justiție.

Prin urmare, Hoover a fost forțat să cârmuiască pe un traseu foarte atent, între efortul de a proteja Statele Unite ale Americii împreună cu poporul nostru și nevoia de a evita să e dea șobolanilor comuniști din guvernul nostru federal o scuză de a-l concedia.

În ciuda acestei situații dificile și adesea imposibile, Hoover a adus în atenția poporului american câteva lucruri minunate.

Un prim exemplu este cazul evreului care era asistent al secretarului Trezoreriei, Harry Dexter White (numele său evreiesc era Weiss; vezi imaginea de mai jos), care ne-a furat tiparnițele noastre. (Acest caz a fost deja menționat în Capitolul IV) Același tipar ca în cazul lui Weiss s-a repetat din nou și din nou în guvernul nostru, unde investigatorii sinceri și ofițerii de aplicare a legii au descoperit acte de trădare, care mai apoi au fost mușamalizate de personalități din fruntea guvernului nostru, inclusiv de către președinte!

Am avut chiar eu parte de o experiență de acest fel care mi-a dat fiori, în 1969, când un tânăr s-a alăturat organizației mele, după care a mărturisit că în trecut a fost un spion comunist! Numele bărbatului era Roger Foss și când ni s-a alăturat mi-a spus că a lucrat pentru primul secretar al ambasadei sovietice la Washington, pe nume Valintin Ivanoff, care i-a dat bani pentru a merge la o facultate americană pentru ca mai apoi să poată deveni un oficial american fals!

L-am dus imediat pe acest tânăr la FBI și m-am asigurat a pus întreaga poveste la dispoziția acestora. Agenții FBI au petrecut câteva zile pentru a scoate toată povestea de la Roger Foss.

Apoi am așteptat ca ceva să se întâmple.

Nimic nu s-a întâmplat! Săptămânile au trecut. Chestiunea a fost abandonată. Avocații evrei din Departamentul de „Justiție” i-au pus capac.

Așa că am acționat eu însumi. Cunoșteam un reporter sincer (cu toate că era un liberal înrăit) pe nume Les Whitten, care lucra pentru ziarul Washington Post. Whitten a redactat și despre efortul evreilor de a mă arunca pe mine într-un azil de nebuni și a fost de asemenea de folos într-un editorial care a deplâns această tiranie, pentru că el e această creatură tristă: un liberal sincer.

Am așteptat până la o săptămână (când cei mai mulți evrei de la Washington Post se bucurau de banii lor) și m-am dus cu știrea la Les Whitten, împreună cu Foss și cu toate documentele, etc. Whitten a reușit să împrăștie știrea pe întreaga primă pagină a ziarului Washington Post. În 24 de ore Valintin Ivanoff a fost expulzat din Statele Unite și trimis în Rusia, știrea fiind tratată la nivel național.

Nu mă îndoiesc de loc că dacă n-aș fi găsit o modalitate de a forța mâna Departamentului de Justiție, dl. Ivanoff ar fi continuat să rămână în ambasada sovietică, plătind studenți pentru a frecventa universități ca Harvard, Berkeley din California, etc., cu scopul de a deveni agenți sovietici, așa cum fac acum sute sau poate chiar mii de studenți, chiar în momentul acesta!

Lucrul important care trebuie luat în seamă aici e faptul că în acest caz, FBI-ul a fost absolut incapabil de a face altceva decât să adune informații. După ce au prezentat informațiile în fața Departamentului de Justiție, sunt total neajutorați. Astfel de cazuri s-au repetat din nou și din nou și din nou, în care FBI-ul, prin muncă vigilentă și loială au descoperit acte de trădare și de subversiune, numai ca mai apoi avocații din Departamentul de Justiție – cum sunt „Moskowitzii,” „Finklesteinii,” „Cohenii,” „Goldbergii,” „Rosenblattii,” și „Lipshitzii” – să ignore informația sau să o mușamalizeze.

În întreaga istorie a FBI-ului nu a existat decât un singur „șobolan” – un agent care s-a întors împotriva FBI-ului. Acel agent a fost un evreu pe nume Jake Levine, care a mers la radioul procomunist WBAI din New York și la Radio Pacifica de pe Coasta de Vest, unde a acuzat FBI-ul că ar fi „fascist” și că agenții FBI i-ar urî pe negrii și pe evrei!

Când li se cere să numească cel mai mare ziar comunist din America, cei mai mulți oameni vor spune că e ziarul „Worker” (muncitor).

Însă aceștia nu au dreptate. Cel mai mare ziar comunist din America e „The Morning Freiheit,” care e scris cu caractere ebraice – în limba idiș – pentru miile și miile de evrei comuniști din New York. Când cei de la finanțe în mod temporar au închis sediul ziarului „Worker,” acesta n-a stat pe loc; a fost pur și simplu mutat la capătul coridorului unde se afla sediul ziarului „Freiheit,” unde a continuat să fie publicat până când avocații comuniști au reușit să scape de cei de la finanțe.

În Canada, poliția regală a rupt un cerc de spioni cu ajutorul lui Igor Gouzenko, care a dezertat din ambasada sovietică și a expus agenții comuniști de top din Canada. Așa s-a aflat că cei doi șefi ai cercului de spioni din Canada erau Fred Rose și Sam Karr. Raportul comisiei regale, publicat de Biroul de Papetărie al Majestății Sale, a dezvăluit faptul că numele real al lui Fred Rose – care era un membru al parlamentului – era Fred Rosenberg, în timp ce numele real al lui Sam Karr era COHEN.

Ca de obicei, cu toate că publicul nu e sensibilizat cu privire la acest lucru, cei doi lideri comuniști din Canada s-au adeverit a fi doi evrei.

Comuniștii aproape că au preluat controlul guvernului spaniol înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Generalul Franco s-a ridicat împreună cu spaniolii și s-au luptat pentru a preveni preluarea Spaniei de către comuniști; Rusia și comunismul internațional au trimis tot felul de ajutoare posibile pentru a-i da pe spanioli pe mâna tiraniei comuniste. Liderul comuniștilor din afară nu a fost nimeni altul decât Bela Kuhn (al cărui nume real e Cohen), aceiași evrei afurisiți care au orchestrat revoluția ungară imediat după Primul Război Mondial. Din America au sosit sute și sute de evrei newyorkezi, organizați în „brigada Abraham Lincoln” pentru a ajuta la instaurarea comunismului în Spania. Toate acestea sunt scrise negru pe alb în studiul despre brigada Abraham Lincoln, publicat de Camera Comitetului, pe tema activităților neamericane (anexa IX, vol. 1), în care sunt listate numele acestor evrei și care pot fi inspectate de cititor. Între timp, pentru a-i proteja pe spanioli de asaltul comunismului internațional, Benito Mussolini a trimis trupe, armament, muniție și avioane, și la fel a făcut și Adolf Hitler.

În fapt, Spania a fost un antrenament pentru al Doilea Război Mondial. Numai că în zilele acelea, era mult mai evident că o parte era comunistă și evreiască, pe când cealaltă (Franco) era anticomunistă și antievreiască.

Al Doilea Război Mondial a fost exact la fel, atâta doar că evreii au reușit să-și mascheze mai bine adevăratele intenții decât în Războiul Civil spaniol.

Am găsit această lume secretă și oribilă a evreilor captivantă, interesantă și înspăimântătoare, dar și foarte deprimantă. În adâncul sufletului meu puteam simți spaima rece a sorții noastre, dacă lucrurile erau cu adevărat așa cum păreau. De asemenea, fusesem crescut în așa fel încât să nu spun niciodată cuvântul „jidan,” ci întotdeauna să folosesc expresia „persoană de origine evreiască” sau „de credință iudaică,” datorită a ceea ce Biblie numește „frică de iudei (evrei)” (Ioan 7:13)

Îmi puteam imagina rezultatul temperamentului și a reacției mele dacă aș fi fost pus în fața unei astfel de provocări, dacă aș fi aflat că într-adevăr EXISTA un complot evreiesc împotriva țării și a poporului meu!

Am recitit ziarele și cărțile pe care acea femeie mi le-a dat, și le-am citit cu mare atenție. În cele mai multe cazuri, tonul acestora era respingător. Aveau mână largă în acuzații, care erau sărăcăcios redactate și pline de senzaționalism înrăit.

Însă continuau să dezvăluie noi perle de adevăr, pe care le-am găsit verificate. Și când am corelat toate faptele pe atât de bine pe cât am putut, nu mai era loc de îndoială; într-adevăr exista un anumit fel de complot evreiesc care fără doar și poate că implicau comunismul și subversiunea morală. Am descoperit că evreii erau implicați în ceva mai multe lucruri, nu doar în comunism și sionism. După cum și Hitler scrie în Mein Kampf, nu trebuie decât să faci o disecție în toate abcesele bolnave din societatea noastră „pentru a-l descoperi la baza acestora pe micul evreu, care adesea e destul de orbit de lumina bruscă.” Pur și simplu NU există excese, degenerări și nici orori prea josnice pentru unii evrei pentru a fi folosite drept metodă, nu doar pentru a stoarce banii de la noi, ci să ne distrugă și societatea și caracterul în acest proces.

Îți mai amintești „poezia” care începea cu „Un trandafir e un trandafir e un trandafir,” etc.? A fost unul dintre primele exemple smintite (și putrede) de nebunie și degenerare în formă de „poezie” care acum se numește „artă” – fără rimă, fără rațiune, fără sens, ci doar demență pură – și adesea murdărie pură.

Îți amintești cine a scris acele rânduri nebune și cine le-a „popularizat”? Se numea Gertrude Stein și era o evreică comunistă.

Ai văzut unele dintre „sculpturile” din muzeele de „artă” modernă, unde montate sus pe un piedestal poți admira un fel de balegă de cal care arată ca și cum cineva a mers pe pășune de unde a ales câteva bucăți cu lopata, după care le-a așezat una peste alta într-o sculptură „modernă”? ți mai amintești cine e „eroul” acestui tip de „artă”? Numele lui era Jacob EPSTEIN (vezi imaginea de mai jos). Un alt individ din „trib,” care face haz pe seama noastră, care ne dă câte un bobârnac peste nas, după care ne face să-l plătim pentru asta și să-l venerăm ca pe un „om măreț”!

Cine e „maestrul” modern al poeziei murdare menite pentru cei „hippie”?

Numele lui e Allen GINSBERG – un „artist” evreu, care ne învață tineretul despre „lucrurile rafinate” din viață. (vezi imaginea de mai jos)

Cine atins un record în America pentru o revistă murdară? Ralph GINSBERG, care a fost trimis în închisoare pentru „Erosul” său complet dezgustător. Nici Curtea Supremă nu i-a putut digera gunoiul evreiesc: o pagină întreagă pe care apărea o femeie albă nudă, care întreținea raporturi sexuale cu un negru înalt și gol.

Scenele de „teatru” care au fost descrise la începutul cărții de față – în care o găină e crucificată, partea intimă a unei femei e rasă de un bărbat nud după care întrețineau raporturi sexuale într-un sac de pânză, împreună cu alte bufonerii „artistice” – au fost produse de un evreu francez pe nume Jaques Lebel!

Centrul acestui gunoi e în estul New Yorkului, unde se află o întreagă colonie de „hippie.” Sediul acestora într-o expoziție numită „The Peace-Eye Book Store.” E etichetat drept „strict cușer.” Producătorii artei, a poeziei, muzicii, literaturii, etc., murdară și smintită, sunt aproape întotdeauna evrei, evrei și iarăși evrei!

Și am găsit că evreii nu „excelează” numai în aceste trei domenii ale comunismului, zionismului și a degenerării aride.

Când am investigat mișcarea care-i forțează pe albi să se mixeze cu africanii negrii, i-am găsit din nou pe aceiași evrei pe post de maeștrii și de pungași.

Mai târziu o să tratez pe larg natura evreiască cu privire la „mixtul rasial,” însă pentru acum, voi prezenta unul sau două documente și fapte dintre cele mai șocante, astfel încât cititorul, înainte de a trece mai departe, își va putea face o idee despre cât de extensiv s-au folosit evreii de fiecare armă disponibilă pentru a distruge societatea albă, care i-a primit și le-a oferit mai decât orice altă națiune din istorie.

Urmează un citat din cel mai mare ziar evreiesc din America „The morning Freiheit,” tipărit în limba ebraică pentru zecile de mii de evrei comuniști din orașul New York. În fiecare duminică aceștia publică o pagină în engleză. De acolo avem noi acum acest pasaj. Acest articol se laudă (evreilor în privat), că „95% din avocații care-i împing pe negrii în mișcările pentru drepturi civile sunt EVREI”! Cu scopul de a clarifica la ce anume se referă, dați-mi voie să-l numesc pe unul dintre ticăloșii șefi din acest script, avocatul care în sud a întreprins mai multe acțiuni pentru a perturba și distruge rasa albă și ordinea civilă, decât orice alt susținător al mixtului rasial și care e șef și în NAACP Legal Defense: Jake Greenberg. Jake Greenberg care nu e un negru ci un evreu, e creierul judiciar al „NAACP” în tribunalele din America. Jake Greenberg e cel ce obține hotărâri judecătorești, e cel ce îi apără pe negrii prost-crescut care perturbă state întregi, e cel ce-i cheamă în judecată pe liderii albi pentru „dispreț” față de Curțile Federale, și prin asta dându-le frâu liber miilor de negrii prost-crescuți să facă ce vor ei în sudul SUA!

NAACP (Asociația Națională pentru Avansarea Persoanelor de Culoare) nu e în sine negră, ci în mare parte evreiască. Președintele acesteia nu e un negru și niciodată n-a fost un negru. Mai întâi a fost Joel Spingarn, un evreu din New York – după care funcția a fost preluată de fratele acestuia, Arthur Spingarn. Acum la conducere se află un alt evreu din New York, pe nume Kivie Kaplan!

Înainte ca negrii să preia conducerea și să-l demită, motorul principal din CORE a fost un alt evreu newyorkez, Marvin Rich.

Aici e o copie cu prima pagină a ziarelor The Jewish Post și Opinion, după  ce negrii din CORE și din SNCC s-au răzvrătit împotriva evreilor, preluând conducerea.  Aici (pe privat în ziarele lor), evreii admit că ei au reprezentat creierul și sacoșele cu bani din spatele mișcării negrilor, iar acum își sistează suportul pentru că negrii s-au răsculat împotriva lor. Se mai laudă și cu faptul că „fără banii evreiești, negrii or să dea în faliment!”

Am învățat încă de pe vremea când mi-am început studiile că Congresul și Comitetul Evreilor Americani împreună cu Liga Anti-Defăimare B’Nai B’rith au fost aceia care au cheltuit milioane de dolari pentru a „studiile științifice” întreprinse de evreul suedez Gunar Myrdahl, prin care să-i „dovedească” Curții Supreme SUA că segregarea era neconstituțională și prin care să facă agitație pentru integrarea completă a sudului Americii. Am descoperit că fiecare ziar și grup evreiesc promovează agresiv mixtul rasial – în sudul țării pe furiș, în timp ce în restul Americii pe față și în mod vicios!

Am găsit că:

Comunismul – e în mare parte evreiesc. Sionismul – complet evreiesc. Revoluția negrilor – în mare parte evreiască. Finanțate de evrei în proporție de 99,9%. Degenerarea și pornografia comercială – aparține în principal evreilor. Escrocheriile comerciale din „religie,” prin simbolurile lor „K” și „U,” dar și în afacerea cu Hristos. Filmele, TV-ul, mass-media, cărțile, revistele – sunt strict ale evreilor.

Lumea secretă a evreilor nu doar că există – ci dacă va continua să existe și să prospere, NOI voi înceta să existăm.

Nici un popor nu poate tolera un atac secret atât de vast și de otrăvitor, și să supraviețuiască.

Pentru prima dată, am început să-i văd pe acești evrei aroganți bolșevici, sioniști, mixatori rasiali, promotori ai degenerării și a nebuniei, drept naufragiatorii civilizației, lucru care chiar așa și e!

M-am întors la acea doamnă și am început să vorbim, de data aceasta cu mine în poziția de receptor. Dânsa era derutată iar eu eram confuz în multe feluri. Dar ea știa că există forțe diabolice puse pe a-i distruge țara și poporul alb, ea înțelegând în mod corect ideile fundamentale.

M-a întrebat dacă doresc să ascult un bărbat pe nume Gerald L. K. Smith.

Mi-am adus vag aminte de acel nume, ca de vreun fel de radical oribil sau ceva asemănător. Dar ea mi-a zis că el era un mare patriot american și un bun orator și mi-a înmânat un bilet la un discurs pe care acesta urma să-l țină în Los Angeles.

Mă îngrijora ideea de a merge pentru că eram un Ofițer Naval și pentru că totul părea atât de nesăbuit, radical și periculos. Așa că am intrat într-un birou FBI și am cerut o întâlnire cu un agent. Am fost condus într-o cameră mică și privată și m-am așezat în fața unui bărbat cu trăsături extrem de nordice. I-am spus despre Smith și l-am întrebat dacă e sau nu în regulă să merg la discursul acestuia.

„Da, dacă nu participi,” mi-a spus acesta.

Așa că am mers să ascult acel discurs.

Și ce mai discurs a fost!

Puțini americani din ziua de azi au ascultat vreodată un orator. Au auzit dezbateri, conferințe și probabil chiar și o cuvântare delirantă, însă e puțin probabil că au ascultat un orator de modă veche ce zdruncină tavanul, zguduie pământul și-ți sfărâmă sufletul.

Gerald Smith este maestrul maeștrilor în ceea ce ține de vocea umană. Te apucă de reverele sufletului tău, te smuncește din scaun și te ține neajutorat și fermecat pe atât de mult pe cât dorește. Acesta nu se rezumă doar la a răcni și urla.

Șoptește; suspină; hârâie; gungune; detonează cu puterea unei locomotive ce vuiește printr-un tunel. Râde; plânge; urlă; se lingușește; se maimuțărește; strigă; imploră; revine la șoptit, rânjește, se uită chiorâș, țipă, explodează în râs isteric – apoi scâncește ceva sfâșietor ce te lasă flasc. Eram așezat la balcon, pe dunga scaunului. Gerald Smith e cel mai mare maestru al vorbirii din ziua de azi și aș străbate douăzeci de mile pe jos, pentru a-l auzi din nou.

Nu doar felul său de a vorbi m-a capturat – ci și ceea ce spunea. Când dai la o parte toate nuanțele emoționale din discursul său și ajungi la miezul crud al acestuia, găsești elementele fundamentale ale unui adevăr recognoscibil, maiestuos redactat pentru a arăta, cel puțin, tiparul clar al lucrurilor pe care evreii încearcă să le obțină prin conspirația lor.

Și când istoria e examinată, descoperim această națiune evreiască care își avansează în mod constant și hotărât agenda lor de „popor ales al lui Dumnezeu,” al căror destin e să cucerească și să subjuge lumea pe ascuns, sub despotismul sângeros al „împăratului Sionului” din vechiul testament.

Aceștia chiar cred în mod literar că „Se va împlini” ca Domnul să le dea „întâietate în slavă, în faimă și în măreție asupra tuturor neamurilor pe care le-a făcut.” (Deuteronom 26:19).

O predică a rabinului Leon Spitz, citată în ziarul American Hebrew de pe 1 martie 1946, ilustrează mesajul prin care flama urii pe care evreii le-o poartă ne-evreilor (neamurile, Gentilii), e reaprinsă în fiecare primăvară în sinagogi:


„… Lasă-l pe Esau să se vaite și să bocească și să protesteze în fața lumii civilizate, iar pe Iacob lasă-l să își ridice mâna și să lupte lupta cea bună. Antisemitul… nu înțelege decât o singură limbă și trebuie să ne ocupăm de acesta în conformitate cu nivelul său. De Purim evreii s-au luptat pentru viețile lor. Și evreii americani trebuie să se ocupe de antisemiții contemporani. Trebuie să ne umplem închisorile cu gangsteri antisemiți. Trebuie să ne umplem azilurile cu lunatici antisemiți. Trebuie să combatem fiecare străin care-i urăște pe evrei. Trebuie să-i hărțuim și să-i urmărim în justiție până la limitele extreme ale legii pe impostorii antisemiți. Trebuie să-i umilim și să-i batjocorim pe huliganii antisemiți pe atât de mult încât nimeni să nu-și dorească sau să îndrăznească să li se alăture.”

*Esau e un nume de cod folosit în publicațiile evreiești pentru a-l desemna pe gentilul credul și tolerant; Iacob e un nume de cod care-l desemnează pe evreu, care e talentat în arta înșelăciunii.

Prin asta li se mulțumește americanilor pentru faptul că iau primit în țara lor, mânați de cele mai bune considerente și toleranță, un popor străin care s-a prezentat pe sine însuși drept un popor hărțuit și persecutat.

Ca cercetător în subiectul Sionismului, am găsit că evreii nici măcar nu se deranjează să-și ascundă intențiile lor de dominare a lumii. Plini de cel mai monumental dispreț pentru tâmpiții pe care ei îi numesc „goyim” (neevrei), aceștia declară în mod deschis că au nesocotit oferte mult mai bune pentru „patria” lor națională decât Palestina – locuri de unde n-ar fi trebuit să surghiunească și să lasă fără casă un milion de arabi neajutorați. Însă evreii plini de aroganță au cerut Palestina „pentru că e localizată în mijlocul lumii” – nicidecum pentru că ar fi o promisiune biblică, ci pentru că e situată la intersecția dintre trei continente – locul ales de ei din care să domnească peste întreaga lume, loc care e de asemenea bogat în minerale. David Ben-Gurion (prim-ministrul Israelului), a prezis într-un articol publicat în ziarul Look, de pe 16 ianuarie 1962, că, până în 1987, lumea va fi condusă de evrei, din Ierusalim, prin Națiunile Unite, care e o organizație evreiască: „Toate armatele vor fi desființate și nu vor mai exista războaie. În Ierusalim, Națiunile Unite (o adevărată uniune de națiuni) vor construi un Altar pentru Profeți, care să deservească uniunea federală a tuturor continentelor; acesta va fi Scaunul Curții Supreme a Omenirii, care va judeca toate neînțelegerile dintre continentele federale, după cum a fost profețit de Isaia.”

În timp ce dictez aceste cuvinte, sunt conștient de indignarea pe care astfel de afirmații o produc. Eu însumi am fost cuprins de furie când am aflat pentru prima dată de aceste proiecte. Însă îl asigur pe cititor că n-aș transcrie cu ușurință aceste lucruri într-un mediu atât de permanent cum este o carte – care mă va putea „bântui” pentru multă vreme de acum încolo – dacă ar fi fost vorba de o frivolă sau de o eroare.

Fiind complet treaz acum, după ce am citit și studiat tot ceea ce mi-a stat în putință, am început să gândesc realist pentru prima dată în viața mea – în loc să cad de acord cu sloganele pe care am fost antrenat să le accept încă de când am fost un copilaș, slogane pe care niciodată nu le-am analizat, cum ar fi acela că: „Nu trebuie să-i judeci pe oameni după grupurile din care fac parte, ci judecă-i exclusiv în mod individual.”

Dacă stai și te gândești un pic, acel slogan, spre exemplu, e o nebunie totală! Am ajutat la scufundarea de submarine germane, japoneze și italiene în timpul războiului, fără să întreb care dintre echipajele acestora erau naziste, fasciste sau militariste. Le-am scufundat pe toate câte am putut. Îl uram pe Roosvelt. Însă japonezii și germanii nu erau prea grijulii când venea vorba de a trage asupra mea, împreună cu New Dealers care erau nerăbdători să implice America în război.

Când vezi o măicuță, nu o întrebi despre sănătatea copiilor săi, nici nu inviți la o petrecere de sărit cu parașuta bătrâni de 86 de ani, chiar dacă câțiva astfel de bătrâni – cum a fost Bernarr MacFadden, obișnuia să sară cu parașuta. Te poți aștepta pe bună dreptate ca într-un orășel un chinez să încerce o afacere cu o spălătorie sau cu un restaurant, după cum te-ai aștepta și ca un sicilian care face parte din mafie să fie implicat în vreun fel de crimă; de asemenea nu e judicios să insiști că jupele n-ar fi reprezentative pentru femei doar pentru că bărbații scoțieni le poartă – cu toate că acestea din urmă sunt numite „kilturi.” Nimeni n-ar fi considerat nebun dacă ar presupune că un membru al grupului Ku Klux Klan e rasist, dar nici dacă ar crede că un membru al partidului Americans for Democratic Action urăște Klan-ul. Și prin aceiași logică, dată fiind greutatea dovezilor precedente, nici noi nu suntem nebuni sau „plini de ură” atunci când presupunem că orice evreu e un sionist sau un comunist. Probabilitatea ca un evreu să facă parte din una dintre cele două sau să fie cel puțin simpatizant al comunismului, e copleșitoare.

Cam singurul fel în care-i judecăm pe oameni, până ajungem să-i cunoaștem extrem de bine, e după grupul din care fac parte. Dacă prin acțiunile sale acel grup s-a dovedit a ne fi ostil nouă pentru o perioadă lungă de timp, nu e nici „ură” și nici bigotism dacă-i consideri ostili și pe membrii necunoscuți ai acelui grup, afară de cazul în care auzim lucruri diferite despre un anume individ care e o excepție de la regulă.

Evreii au depreciat în mod  intenționat această regulă atât de necesară vieții de zi cu zi și în schimb au promovat ideea opusă și nebună prin care ar trebui să presupunem că fiecare individ e un inocent, indiferent că avem dovezi clare că acesta face parte dintr-un trib canibal sau din mafie – și toate acestea pentru ca oamenii să nu observe că cea mai mare parte dintre evrei sunt comuniști și trădători!

Din momentul în care realizezi că evreii nu sunt „doar un grup religios” ci unul rasial și antinaționalist care conviețuiește chiar în mijlocul nostru, poți vedea verde-n față că majoritatea indivizilor din acest grup sunt implicați în diverse lucruri, în special în comunism, sionism și în mixarea rasială. Bineînțeles că asta nu înseamnă că absolut întreg grupul e implicat într-un lucru anume, la fel cum nu toți germanii au fost naziști și nu toți italienii sunt catolici.

Situația trădătorilor sioniști evreo-comuniști se aseamănă foarte mult cu cea a mafiei. Toată lumea știe că mafia e compusă în principal din italieni și din gangsteri. Însă asta nu înseamnă că „toți italienii sunt gangsteri,” dar nici că „toți gangsterii sunt italieni.” Pe de altă parte, principiul pe care evreii vor să-l suprime e acela că „un membru al mafiei probabil că e italian și probabil că e și un gangster.” Numai nebunii ar pune la conducerea departamentului de poliție un membru al mafiei. „Ciudat” e însă că, cu toate acestea, Statele Unite a făcut exact acest lucru cu bomba atomică și cu cea cu hidrogen. De la Lillienthal și Strauss, i-au pus aproape exclusiv pe evrei la conducerea programelor de dezvoltare a armelor atomice, cu toate că evreii au reprezentat aproape 90% dintre comuniștii și spionii noștri atomici! Lillienthal, Oppenheimer, Teller, Straus, Rickover, Rabi, etc., etc. – acest tipar mortal e repetat din nou și din nou. „Nu-i judeca pe oameni după grupurile din care fac parte.” Însă cumva se face că același grup se află mereu în punctele cheie de conducere – și din același grup au iești aproape toți spionii noștri comuniști.

După cum a fost evidențiat și de Winston Churchill, „motorul” și conducerea forțelor marxiste este evreiască, iar cei mai mulți verei sunt fie cel puțini simpatizanți ai comunismului într-un fel sau altul, fie îi „mușamalizează” pe comuniști.

Asta nu înseamnă că toți evreii sunt comuniști, dar nici că toți comuniștii sunt evrei. Adevărul științific e acesta: pe baza statisticilor de necontestat, un evreu oarecare e probabil (dar incert) un pro-marxist, comunist, troțkist sau doar un „liberal” promotor al mixtului rasial.

În timp ce studiam și înaintam prin acest haos al nebuniei noastre naționale, am început să mă întreb de ce am intrat în război de partea bolșevicilor care s-au lăudat fățiș timp de aproape o sută de ani cu planurile lor de a ne distruge prin forță și violență și minciuni și subversiune – în timp ce am zdrobit în mod complet Germania Ariană, care niciodată n-a avut nici un spion de rang înalt în țara noastră și nicio șansă (nici un plan) de a cuceri lumea, așa cum am fost făcuți să credem.

Am început să mă gândesc la Adolf Hitler și la naziști. Am găsit că avea dreptate în ceea ce-i privește pe evrei. Poate că se merită să-i citesc cartea, Main Kampf, pentru a vedea dacă mai are și alte adevăruri de spus.

Am cutreierat librăriile din San Diego și în final am găsit o copie a cărții Main Kampf ascunsă undeva în spate. Am cumpărat-o, am luat-o acasă și am început să o citesc. Și acesta a fost finalul unui Lincoln Rockwell, „tipul drăguț” – „goy-ul” tâmpit – dar și începutul unei persoane complet diferite.

Citirea cărții Main Kampf a fost aidoma descoperirii unei părți din mine. Haosul și dezordinea și „încețoșarea” mentală sunt extrem de frustrante pentru mine. Am suferit timp de mulți ani încercând să desfac încurcătura filozofică, socială și politică a lumii și încurcătura chiar și mai mare venită din partea religiilor și a sociologiei.

Mi-am repetat din nou și din nou că „Lucrurile trebuie să aibă un sens, trebuie să existe o relație cauzală logică între faptele sociale și politice, care au făcut ca lucrurile să fie așa cum sunt!” În ciuda aparențelor care uneori redau o imagine încurcată a lucrurilor și creaturilor din Natură, în aceasta nu există nicio încurcătură reală. Există un motiv, o cauză care face ca fiecare atom să fie acolo unde e, în Natură. Nu pot crede că Natura nu are legi, nici motive și nici cauze în chestiunile sociale.

Însă nicio persoană, nicio carte, nici măcar mintea mea nu a fost capabilă de a descoperi nici începutul și nici sfârșitul lucrurilor. Pur și simplu sufeream datorită sentimentului vag și nefericit că lucrurile erau „greșite” – nu știam exact cum – dar știam că trebuie să existe o cale de a diagnostica „boala” și cauzele acesteia și, printr-un efort inteligent și organizat, de a corecta acel „lucru” care era „greșit.”

În Mein Kampf am găsit din abundență această lumină solară mentală care dintr-o dată mi-a scăldat lumea gri într-o lumină limpede a rațiunii și a înțelegerii. Cuvânt după cuvânt, frază după frază au străpuns întunericul ca niște fulgere și tunete ale revelației, rupând și sfâșiind pânzele de păianjen construite de mai bine de 30 de ani, iluminând „misterele” obscure a unei lumi înnebunite, mistere care până la acel moment păreau impenetrabile. Nu puteam lăsa cartea din mână fără a fi cuprins de o nerăbdare agonizantă de a continua să o citesc. Am citit din ea în drum spre escadron. Am luat-o cu mine în zbor și o citeam în timp ce în mod automat le dădeam instrucțiuni celorlalte avioane care survolau deșertul. Am citit-o în timp ce traversam bacul Coronado. Citeam din ea până noaptea târziu, iar a doua zi dimineața continuam cu cititul. Când am terminat-o, am luat-o din nou de la început, recitind fiecare cuvânt, subliniind și marcând pasajele deosebit de magnifice. Am studiat-o; am reflectat asupra ei; mă minunam de genialitatea totală și de nedescris a acestei cărți.

Cum se putea ca lumea nu numai să ignore Mein Kampf, dar să o și osândească, să o și blesteme, să o urască și să pretindă că aceasta reprezenta un plan de „cucerire a lumii” când, în realitate, aceasta reprezenta cel mai evident și rațional plan scris vreodată pentru salvarea lumii? Nimeni să nu fi citit această carte – mă gândeam – și oare pentru asta oamenii spuneau că e opera unui „hăbăuc”? Cum puteau scăpa oamenii rezonabili basma curată dintr-o asemenea fraudă intelectuală? De ce era această carte atât de urâtă și de blestemată? Puteam înțelege prea bine motivul pentru care evreii urau și blestemau această carte, însă poporul meu de ce făcea acest lucru?

Am învățat că Hitler NU dorea să cucerească nici lumea și nicio altă Națiune, ci doar să recupereze teritoriile pe care Germania le-a pierdut prin tratatul de la Versailles.

Știu că dacă Mexic ar fi fost să ne învingă în război și să ne confiște Texasul și Arizona, n-aș fi avut odihnă până când nu le-am fi recucerit. N-ai fi simțit și tu la fel?

La fel și Hitler. Acesta a declarat în mod deschis că vrea înapoi părțile din Germania care au fost date Poloniei, Cehoslovaciei, etc. Singurele locuri pe care acesta le-a „atacat” vreodată, au făcut mai înainte parte din GERMANIA, cum e Prusia și Austria, care au fost furate de Versailles; la fel și noi, dacă am fi pierdut Texasul și Florida, cu siguranță că ai „ataca” aceste state până când devin din nou americane.

Hitler a spus în Mein Kampf că supraviețuirea Civilizației Occidentale depinde de prezervarea Imperiului Britanic și că, dacă evreii ar reuși cumva să instige un război între Germania și Anglia, deznodământul va fi acela că Anglia își va pierde imperiul. Oare acest lucru nu s-a întâmplat întocmai? Hitler a mers până acolo încât a spus că ar ajuta cu bucurie Anglia să-și salveze Imperiul Britanic, cu forțe și arme germane!

Iată doar un extract din Mein Kampf, pentru a vedea felul în care ai fost mințit și înșelat cu privire la Hitler și cel de-al Doilea Război Mondial.

De câte ori nu ai auzit fraza „Tehnica marii minciuni a lui Hitler”? Nu cred oare oamenii că această „mare minciună” a fost o invenție a lui Adolf Hitler – o tehnică despre care se crede că Hitler o susține în Mein Kampf?

Liga Anti-Defăimare a B’Nai B’rit a publicat o broșură pentru a „simplifica” „nazismul” pentru omul de rând, în care autorul evreu scrie: „Bineînțeles, o parte din tehnica de propagandă a fost pur și simplu arta inventării. Hitler a scris: ‘Un factor decisiv atunci când vrei ca o minciună să fie crezută, e mărimea minciunii. Marea majoritate a oamenilor, prin simplicitatea inimilor lor, mai degrabă cad victimă unei minciuni mari, decât uneia mărunte’.”

Mai jos e ceea ce Hitler a scris cu ADEVĂRAT legat de acest subiect, la pagina 232 din Mein Kampf:


„A fost nevoie de o minciună nespus de mare a evreilor și a organizației lor marxiste de luptă pentru a arunca vina colapsului asupra bărbatului care, singur și cu o energie și o putere a voinței supraomenești, a încercat să prevină catastrofa pe care a întrezărit-o și să-și salveze națiunea din cea mai profundă umilință și rușine. Prin etichetarea lui Ludendorff drept vinovat pentru pierderea Războiului Mondial, aceștia au pus mâna pe arma dreptului moral al singurului acuzator periculos care s-ar fi putut ridica împotriva trădătorilor patriei. În aceasta au acționat pe principiul că magnitudinea unei minciuni întotdeauna joacă un anumit rol de credibilitate, pentru că marea majoritate a oamenilor, în adâncul inimii lor, mai degrabă tind să fie corupți decât în mod intenționat diabolici și că, prin urmare, în simplicitatea primitivă a minții lor aceștia mai degrabă cad victimă unei minciuni mari decât uneia mărunte, din moment ce ei înșiși mint în lucrurile mici, dar s-ar rușina de minciuni care ar fi prea mari. O astfel de falsitate n-ar pătrunde niciodată în mințile lor și le-ar fi imposibil să creadă în posibilitatea ca în alții să existe o nerușinare și o denaturare atât de mârșavă; da, chiar și atunci când li se aruncă lumină asupra subiectului, aceștia vor continua să se îndoiască și să șovăie și vor continua să accepte drept adevăr cel puțin o parte dintre aceste învinuiri. În consecință, o parte chiar și din cea mai obraznică minciună va rămâne fixată – un fapt prea bine cunoscut de toți mai-marii mincinoșilor și de toate cluburile minciunii din această lume, care se folosesc de acesta în cele mai trădătoare moduri. Cei dintâi cunoscători al acestui adevăr privitor la posibilitățile de utilizare a falsității și a defăimării, au fost dintotdeauna evreii; căci la urma urmei, întreaga lor existență e bazată pe o singură mare minciună, anume, că ei sunt o comunitate religioasă când în adevăr ei sunt o rasă – și ce mai rasă! Una dintre cele mai mărețe minți ale omenirii i-a țintuit așa pentru totdeauna printr-o frază pururi corectă, dintr-un adevăr fundamental: acesta i-a numit ‘marii maeștrii ai minciunii.’ Și oricine nu recunoaște acest lucru sau nu vrea să creadă acest fapt, în lumea aceasta nu va putea ajuta niciodată adevărul să biruiască.”

Observă că Hitler, departe de a recomanda „marea minciună,” în realitate o condamnă drept o tehnică EVREIASCĂ!

Am găsit același lucru peste tot în Mein Kampf – exact opusul a ceea ce evreii încercau să ne convingă prin cărțile lor. Însă nimeni nu se deranjează vreodată s-o citească, așa că evreii continuă să aibă succes în perpetuarea acelei minciuni.

Cred că și mai șocantă, după cum am descoperit la mulți ani după război, este aroganța cu care evreii au afirmat că Hitler „a început” al Doilea Război Mondial – când, chiar înainte ca noi să intrăm în el, aceștia au publicat o carte intitulată „Germany Must Perish” (Germania Trebuie Distrusă) care, în fapt, a propovăduia EXTERMINAREA poporului german (cu mult înainte ca pretinsele camere de gazare să existe). Și chiar mai surprinzător este faptul că evreii au așternut pe hartă divizia Germaniei în 1940, iar linia pe care evreii au trasat-o pe mapă, încă din 1940, este pe cât se poate linia care împarte astăzi Germania!

Toate acestea ar fi de necrezut în lipsa unei dovezi, în lipsa documentelor, așa că iată-le aici – împreună cu comentariile veritabile ale revistei TIME, care a numit planul evreilor de a extermina poporul German (înainte de război) drept „O idee senzațională!”, în timp ce ziarul New York Times l-a numit „Un plan pentru pacea permanentă între națiunile civilizate!” Fii atent la aroganța cu care autorul evreu Kaufman s-a fălit pe prima pagină că „Acest volum dinamic conturează un plan cuprinzător pentru exterminarea națiunii germane și eradicarea totală de pe fața pământului a tuturor oamenilor ei. Tot aici se găsește și o hartă care ilustrează posibila împărțire a teritoriilor Germaniei și repartizarea pământurilor ei.” – Toate acestea înainte de începerea războiului!!

Nu am putut vedea acest plan evreiesc de exterminare a tuturor germanilor, de peste tot din lume (unde intră zeci de milioane de americani de proveniență germană), decât după ce evreii ne-au convins prin propagandă, pe mine și pe milioane de americani inocenți, să intrăm în război și efectiv să încercăm să exterminăm poporul german. Spre exemplu, am ucis prin bombe incendiare mai mult de un sfert de milion de femei, copii și refugiați germani în orașul Dresden, care nu era deloc militarizat, într-o SINGURĂ NOAPTE de coșmar și oroare. Am continuat să facem asta, după război, nu numai prin „împărțirea” Germaniei – așa cum a recomandat acest evreu instigator de genocid – ci și prin punerea în practică a planurilor unui alt evreu pe nume Mongenthau și, anume, de distrugere a posibilităților Germaniei de a se hrăni și de a-și purta singură de grijă. După război am mers în această țară și am distrus nu numai fabricile, dar și milioane de hectare de pădure cu scopul de a distruge și țara în sine!

Am recitit și studiat Main Kampf în continuare. Încet, puțin câte puțin, am început să înțeleg. Am realizat că Național Socialismul, viziunea iconoclastă pe care Hitler a avut-o asupra lumii, a fost doctrina idealismului rasial științific – în fapt, un nou idealism pentru vremurile noastre. Puteam vedea o eră asemănătoare cu cea de acum două mii de ani, eră în care începea să fie impusă o altă viziune asupra lumii – o viziune care a zguduit și a schimbat lumea pentru totdeauna. Am realizat că această doctrină nou și minunată de un adevăr științific care era aplicată atât omului însuși cât și Naturii și a materiei inanimate, era singurul lucru care-l putea salva pe om din propria lui degradare, încețoșare a minții și degenerare rasială. Doctrina lui Adolf Hitler a fost salvarea politică a vremurilor noastre, în timp ce Adolf Hitler a fost însuși salvatorul trimis de Providență pentru a salva omenirea aflată în pragul colapsului. „Crucificarea” lui Hitler și a Germaniei a avut loc în acord cu inevitabilele lucrări ale acestui Scenarist necunoscut. Nici cei unsprezece „discipoli” spânzurați la Nuernberg n-au fost lipsiți de semnificație!

Lucrurile care se petrec reprezintă mult mai mult decât o simplă bătălie pentru supremație politică în situația socială și politică de azi. În primul rând e vorba de sfărâmarea și distrugerea totală a unei societăți care a devenit atât de putredă încât e gata să-i tolereze și chiar să-i iubească pe marxiștii care încearcă să o distrugă și, în al doilea rând, asistăm la creșterea înceată și dureroasă a noii societăți naziste care îi va lua locul celei dintâi, chiar dacă la momentul de față e cea mai „urâtă,” „disprețuită” și „temută” doctrină de pe fața pământului.

Dacă astfel de gânduri grandioase și minunate îi sunt vreodată revelate unui om, acest lucru nu se întâmplă decât odată în viață. Și când acest lucru are loc, acea persoană e schimbată pentru totdeauna.

Dintr-o dată o mare greutate mi-a fost îndepărtată de pe suflet. Am știut că în cele din urmă mi-am găsit scopul în viață. Zilele de negură mentală, de căutare și de frustrare neîncetată, au luat sfârșit. Dar în același timp o povară nespus de mare i-a luat locul, însă sub o formă diferită și satisfăcătoare. Am știut că trebuia să fac tot ceea ce îmi stă în putință pentru a răspândi această idee nouă și minunată și pentru a-i asigur victoria în lumea aflată în punctul colapsului – și știam că trebuie să fac asta indiferent de costuri, chiar și dacă era să devin un „faliment” ce urma să fie „dat la lei” în Colosseum. Eram sigur atunci și sunt sigur și acum că acest lucru se va întâmpla. Nimic nu poate opri victoria a ceea ce la acest moment este o necesitate istorică determinată de evenimente care trec dincolo de puterile noastre.

Marxiștii pretind că victoria lor e o necesitate istorică. Însă sincronizarea lor e deplasată. Soarta lor a fost de a se ridica sus de tot. Și au și făcut asta. Și-au avut propria lor victorie. Dar aceasta a ajuns la sfârșit, indiferent de cât de grozavă și terifiantă pare a fi puterea lor. Azi aceștia sunt în Kremlin, în Ierusalim și în Casa Albă, purtând fiecare câte o mască diferită și cu toate acestea zdrobesc întreaga lume sub călcâiul brutal al doctrinelor marxiste a „egalității” și a poluării rasiale. „Legiunile” pe care le controlează și din care am făcut și eu parte în trecut, mărșăluiesc și distrug tot ceea ce îndrăznește să li se opună. Au osândit la moarte întreaga națiune germană și pe toți apostolii lui Hitler.

Marxiștii și-au ținut propria lor slujbă funerară când au afirmat că „fiecare lucru conține în sine însăși sămânța propriei sale distrugeri.” Ei de asemenea sunt victime ale acestei legi perfect valabile.

Și distrugerea lor e acum gata să explodeze din interior, într-o catastrofă furioasă. Până și „legiunile” lor se dezintegrează sub propriile lor doctrine marxiste a mixtului rasial.

NOI suntem noii „barbari,” formați și căliți în focul urii și a persecuției venite din partea lor. Peste tot prin lume NOI așteptăm să ne aruncăm asupra „imperatorilor” aroganți și țanțoși ai marxismului, atunci când aceștia se întind mai mult decât le-ajunge plapuma. Aceștia își pot consolida încrederea de sine crezând că nazismul e „mort” și că ei se află în plin marș spre o „revoluție mondială” în urma căreia evreii vor stăpâni lumea prin Regele Sionului – fie că aceștia îl numesc „comisar,” „secretar general al ONU” sau „premier al Israelului”!

Însă noi avem milioane de oameni, peste tot. Și știu despre ce vorbesc. Nimic nu ne poate opri. Dimpotrivă!

În istoria lumii, numai cu trei ocazii o națiune a reușit să învingă plaga comunistă și să recâștige controlul, asta după ce au fost atacați din plin de evrei: Italia, Germania și Spania. Și cu fiecare ocazie, nu vorbele conservative i-au dejucat pe comuniști, ci ACȚIUNEA – pe care inamicul întotdeauna o etichetează drept „fascism.” Ceea ce ei numesc „fascism” sau „nazism” nu e nimic altceva decât Arianism sau APĂRAREA ALBILOR ÎMPOTRIVA COMUNIȘTILOR.

„Nazismul” e mecanismul de apărare a arienilor (albilor) împotriva atacurilor mortale ale evreimii mondiale și împotriva comunismului, sionismului, a poluării rasiale, a degenerării și a „democrației” acestora. Nazismul înlocuiește frontul de apărare decăzut al „conservatorilor” cu un ATAC viguros.

Și când o rasă se află pe atât de aproape de extincție precum e Rasa Albă, atunci atacul nu e doar cea mai bună apărare, ci e SINGURA apărare.

Până la apariția noastră în scenă, evreii și-au alungat toți oponenții „conservatori,” prin temuta acuzație: „Ești un fascist, un nazist!”

Până acum, chiar și așa-zisele organizații „antisemitice” au fugit toate ca iepurii atunci când au fost loviți cu acea acuzație. Îmi amintesc de Petru care susținea că el nu e creștin atunci când evreii s-au luat după el. „Nu eu!” strigau acești oameni terifiați. „Noi nu suntem naziști!”

De când Partidul American Nazist a intrat în scena politică americană, pentru prima dată există o forță spirituală care să-i privească pe teroriștii evrei în ochi atunci când aceștia își încep bine-cunoscuta lor acuzație „Ești-un-nazist” – la care să le răspundă „Ai perfectă dreptate, suntem naziști și cât de curând ne vom ocupa de voi, trădătorilor, hoților, teroriștilor și comuniștilor!”

În trecut, liderul naufragiatorilor de corăbii era adesea un „pilastru al comunității” care efectua în secret naufragierea. Atacarea acestuia era un act aproape suicidal. Însă întotdeauna au existat oameni curajoși care să facă asta, în ciuda protestelor publice.

Americanii sunt oameni comozi, prietenoși și care sunt înceți la mânie.

Multe grupuri și națiuni din jurul lumii ne-au înțeles în mod greșit natura comodă și ne-au luat drept niște prăzi ușoare – fraieri care pot fi prădați na nesfârșit.

Însă le-am arătat noi lor, începând cu pirații barbari și până la mexicani, că atunci când în cele din urmă ne ENERVĂM, e vai și amar de cei ce ne-au încercat răbdarea!

Scoate-l din fire pe americanul alb și vei vedea că acesta termină tot ce-i iese-n cale. Mai repede sau mai târziu evreii vor întrece măsura răbdării americanilor, așa cum au făcut mereu de-a lungul istoriei.

Când vor face acest lucru, reacția americanilor albi îi va face pe evrei să se arunce în genunchi și să e roage lui Adolf Hitler pentru salvare. Răzbunarea altor popoare înfuriate pe evrei va părea un paradis în comparație cu ferocitatea americanilor albi, atunci când se vor sătura de acești evrei aroganți.

Atunci când acest potop al rebeliunii americanilor împotriva tiraniei evreiești se dezlănțuie, speranța mea e să fiu organizat și pregătit pentru a-l canaliza mai degrabă în direcții CONSTRUCTIVE decât în direcții pur distructive.

Dacă voi avea succes în asta, atunci vom putea găsi o soluție dreaptă la problema evreiască.

Dacă nu voi avea succes, atunci de fiecare stâlp din America va fi atârnat câte un evreu.


Sursa:

http://bucurialuisatan.com/forum/viewtopic.php?id=5079


Satanism-Spiritual-Seruah-Hail-Satan-666

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Contact | Notă legală | Arhivă Bucuria lui Satan / Joy of Satan Archive | Securitate și IT
© Seruah 2015 - 2016 | Spiritualitate și Satanism Spiritual, meditații, puterile minții și ale sufletului, expunerea / demascarea Noii Ordini Mondiale.